Kremlin: Orice discuție cu Ucraina despre Peninsula Crimeea este imposibilă

16
1 minut de lectură
Zelenski și Putin. Foto: CGTN/YouTube

Orice discuție privind statul Peninsulei Crimeea care ar putea fi purtată cu Kievul este imposibilă, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează site-ul agenției Tass, preluat de Mediafax.

Afirmațiile au fost făcute în contextul în care purtătorul de cuvânt de la Kremlin a fost întrebat ce părere are despre ideea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski privind o discuție între Ucraina, Rusia și SUA pe tema statutului Peninsulei Crimeea.

„Nu poate fi nicio reacție din partea Kremlinului. Orice discuție despre Crimeea este imposibilă. Acest lucru a fost afirmat și anterior”, a declarat Peskov.

Crimeea a fost anexată de Rusia în anul 2014, în urma unui referendum controversat organizat în regiune. Ucraina, Statele Unite și Uniunea Europeană au refuzat să recunoască alipirea regiunii și au introdus sancțiuni împotriva Rusiei.

Urmăriți-ne și pe Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele