Laburiștii britanici cer un nou referendum privind apartenenţa la UE

Partidul Laburist va propune sau va susţine convocarea unui nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană, a anunţat ieri seară formaţiunea de opoziţie.

„Suntem dezamăgiţi că Guvernul a respins proiectul alternativ Brexit propus de Partidul Laburist“, a declarat Keir Starmer, purtătorul de cuvânt al formaţiunii de centru-stânga, citat de Mediafax.

„De aceea, Partidul Laburist va prezenta sau va susţine un amendament în favoarea unui nou vot public pentru a împiedica planul conservator de ieşire din UE, care va avea efecte negative“, a precizat Starmer.

„Vom susţine organizarea unui vot public pentru a bloca planul conservator de ieşire din UE, care ar avea efecte negative, sau ieşirea dezastruoasă fără acord. De asemenea, vom continua să insistăm pentru alte opţiuni disponibile, inclusiv pentru o relaţie economică strânsă axată pe planul nostru alternativ credibil, sau pentru alegeri anticipate“, a declarat Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, citat de Sky News.

Comentarii




Marc Faur
Format ca artist plastic, Marc Faur a debutat în presă în anul 2001 ca jurnalist de externe la Agenția de știri Mediafax. Cariera sa profesională include publicații precum Realitatea Romanească și Libertatea. A mai colaborat la diferite reviste și a condus un periodic destinat iubitorilor și practicanțior de arte marțiale, Ki, Martial Sports & Philosophy.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele