Home Actualitate LE MONDE: În Polonia, Macron laudă “Europa, un bloc de valori, un bloc de texte, un bloc de ambiții”

LE MONDE: În Polonia, Macron laudă “Europa, un bloc de valori, un bloc de texte, un bloc de ambiții”

0
LE MONDE: În Polonia, Macron laudă “Europa, un bloc de valori,   un bloc de texte, un bloc de ambiții”
3 minute de lectură
Foto: Bogdan Cristel

În a doua și ultima zi a vizitei sale oficiale în Polonia, şeful statului francez a avertizat această țară împotriva “negării principiilor europene”.

Aceasta trebuia să fie o vizită de “deminare”, dar, dacă în prima zi Emmanuel Macron a avut un ton conciliator, marţi el a prevenit Varșovia împotriva “negării principiilor europene”, avertizând că subvențiile Uniunii Europene (UE) în vederea tranziției energetice ar necesita în contrapartidă o schimbare a politicilor poloneze.

Astfel, într-un discurs la Universitatea Jagiellonă din Cracovia, președintele francez a criticat voalat reformele care amenință statul de drept și independența judecătorilor din Polonia, ținte ale unei proceduri de încălcare a Comisiei Europene.

Reafirmând că Europa trebuie să ajute financiar această țară pentru a reduce locul cărbunelui și emisiile sale de CO2, dl.Macron a evocat o legătură cu această procedură. “Nu vă lăsaţi înşelaţi!”, a avertizat el, adresându-se studenţilor prezenți în public.

“Niciodată Polonia nu va putea face singură o astfel de schimbare, ci doar prin Europa, cu Europa. Și nu vă lăsaţi înșelați: să nu credeți pe cei care vă spun: ‘Europa îmi va da bani cu o mână pentru a-mi face tranziția climatică, dar mă va lăsa să-mi fac alegerile mele politice cu cealaltă’. Nu este adevărat! Europa este un bloc, un bloc de valori, un bloc de texte, un bloc de ambiții”.

În timp ce se abținea “să-i dea lecții”, Macron a avertizat Polonia împotriva “unei reînvieri naționaliste în negația principiilor politice europene”.

Polonia nu poate alege “o parte a Europei care i se potrivește, distanțându-ne de valorile sale fundamentale”, a insistat el, după ce a celebrat legăturile franco-poloneze. De la venirea la putere la Varşovia a conservatorilor populişti din PiS (Lege și Justiție), în noiembrie 2015, relațiile bilaterale dintre Franța și Polonia s-au deteriorat serios.

Vizibil dornic de a-şi face un nou aliat în Europa post-Brexit, președintele francez s-a arătat conciliator față de o țară pe care până acum a criticat-o sever și a favorizat mai degrabă subiectele apropierii decât diviziunea. Marți, el și-a exprimat solidaritatea cu gazdele sale poloneze împotriva atacurilor Rusiei, care a acuzat Polonia de coluziune cu Hitler și de antisemitism, ba chiar că a contribuit la izbucnirea conflictului mondial.

“Vreau să reiterez solidaritatea Franței cu poporul polonez în fața celor care vor să nege realitatea” și împotriva “oricărei încercări de falsificare a istoriei”. “Văd demersul rusesc pentru reinterpretarea celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a face poporul polonez să se simtă vinovat. Acesta este un proiect eminamente politic”,  a subliniat Emmanuel Macron.

Traducerea: Rodezia Costea/rcostea

Sursa:RADOR

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here