Lia Olguţa Vasilescu candidează pentru încă un mandat în fruntea Primăriei Craiova

18
2 minute de lectură

Lia Olguţa Vasilescu a postat, joi, pe pagina de Facebook un mesaj prin care îşi anunţă, în mod oficial, candidatura la Primăria Craiovei. Fostul ministru spune că în sondaje oamenii o consideră cel mai bun primar al Băniei.

Lia Olguţa Vasilescu a decis să renunţe la postul de deputat din Parlamentul României şi să candideze la Primăria Craiovei. Anunţul a fost făcut chiar de fostul ministru al Muncii, pe Facebook.

Biroul Permanent municipal al PSD Craiova a aprobat în unanimitate, candidatura Liei Olguţa Vasilescu.

„Astăzi (joi – n.r.), Biroul Permanent Municipal Craiova a aprobat, în unanimitate, candidatura mea la Primaria Craiovei. Am fost foarte onorată să constat, în urma sondajului de opinie realizat, că locuitorii orașului consideră că am fost cel mai bun primar de după Revoluție și că un procent foarte mare dintre ei își doresc să revin ca primar. Le mulțumesc pentru încredere, atât lor, cât și colegilor mei, și îi asigur că, în următorii patru ani, voi depune toate eforturile pentru ca toți cetățenii să se regăsească în proiectele primăriei!”, a scris Olguța Vasilescu pe Facebook.

Fostul ministru a precizat că în perioada imediat următoare va prezenta echipa și programul cu care candidează la primărie, o listă de investiții necesare și modul cum vrea să facă din Craiova cel mai frumos oraș din România.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele