Lumea în care trăim

131
6 minute de lectură

Într-o poezie a lui Topîrceanu este descris un moment în care păsările aflate în copacii de lângă drum aud un vuiet mare, care vine către ele. Zgomotul crește în intensitate, ajunge la paroxism, iar păsările, ciufulite, alarmate și îngrozite, se ascund prin tufișuri și printre crengile pomilor. După care, atunci când liniștea revine, un pițigoi spune, făcând pe supăratul, celebra frază: „Ce să fie? Nu-i nimic. A trecut acceleratul”.

Imaginea poetică, poate un pic apropiată de un șablon și cam prea de manual, seamănă cu ceea ce se întâmplă în aceste zile. De la începerea crizei sanitare, parcă planeta a fost cuprinsă de panică și fiecare a zburat unde a putut pentru a-și găsi salvarea. Problema este că a trecut acceleratul, dar nu știm dacă nu vine TGV-ul, trenul rapid sau vreo „navă spațială”. Suntem într-o criză despre care știm doar că a început, dar nu știm aproape nimic despre cât va dura și care va fi intensitatea ei.

Tabloul lumii de astăzi este fabulos și basculează de la tragic la grotesc. Doar o simplă parcurgere a temelor zilnice ne arată cât de largă este paleta preocupărilor, cât de amplu este efortul de salvare a oamenilor, companiilor sau economiilor.

Dar cum poți salva economia globală cu 2,5 miliarde de oameni izolați la domiciliu, se întreabă analiștii economici. Desigur, este o întrebare retorică. La fel de evident este că marea temă a predictibilității este desuetă în aceste zile. Nimeni nu mai poate ști acum ce se va întâmpla cu angajații, cu firma pe care o conduce sau cu industria pe care o reprezintă.

Statele și instituțiile financiare internaționale anunță zilnic pachete de susținere a economiei. A devenit foarte greu chiar să contabilizezi numeroasele programe de sprijin naționale sau internaționale, încât te poți întreba dacă ele vor fi accesate cu adevărat, dacă vor ajunge acolo unde își propun, adică în economia reală, la întreprinderi mici și mijlocii.

La fel, însă, vedem și idei fără precedent, precum cele prin care se oferă efectiv sume de bani populației. Și iată cum banii din elicopter coboară direct în curțile oamenilor. În Statele Unite, dar, este posibil, nu numai acolo.

Criza arată și diferențele între state și între regiuni în ceea ce privește internetul de bandă largă și viteza de funcționare a rețelei. Internetul a devenit în aceste săptămâni o infrastructură critică, la fel de importantă precum apa, gazele sau energia electrică. Iar autoritățile constată că sunt regiuni defavorizate, din acest punct de vedere, după cum sunt și diferențe între state. Inedit este că Uniunea Europeană a cerut platformelor digitale să renunțe la transmiterea filmelor în high definition (HD), pentru ca utilizatorii să nu blocheze funcționarea rețelei de internet. Iar companiile s-au executat, adică au ascultat cererea statelor. Din fericire, România este cotată, în statistici și în realitate (până la proba contrară), cu o bună viteză a internetului.

La fel, ministrul francez al finanțelor a cerut marilor companii să îi recompenseze pe salariații care au venit la lucru în această perioadă, expunându-se pericolului. Iar șefii marilor rețele comerciale franceze l-au ascultat și, în felul acesta, salariații români au primit și ei o primă de coronavirus.

Au existat dezbateri intense pe tema măsurilor care se pot lua de către autorități pentru a împiedica răspândirea bolii. Marea Britanie a fost vârful de lance al unor principii numite „de imunizare colectivă”. Doar că după numai o săptămână guvernul britanic s-a întors la metodele clasice, ale izolării la domiciliu, iar eșecul politicii relaxate este reprezentat chiar de îmbolnăvirea cu Covid-19 a prințului Charles al Marii Britanii.

Există, de asemenea, o discuție întreagă pe tema tratamentului medical și a iminentei descoperiri a unui vaccin. Deocamdată însă, statele par a fi într-o cursă mai degrabă de marketing, în timp ce soluțiile eficace (sau care să se apropie de un antidot medical) întârzie să apară. Fapt care nu îi oprește pe marii politicieni ai planetei să anunțe în fiecare zi că specialiștii sunt foarte aproape de brevetarea unei soluții medicale împotriva virusului.

Industria sportului nu mai există. Nu mai au loc competiții sportive de amploare, cele mai importante au fost amânate și toată lumea se întreabă până când vom trăi fără „pâinea cea de toate zilele” numită sport. Știrile din sport au fost înlocuite la posturile de televiziune cu un fel de știri mondene care ne arată ce fac unii sportivi acasă, în izolare. Iar cei mai mulți fac lucruri ridicole, se scălămbăie, gătesc, dansează sau jonglează cu un sul de hârtie igienică.

Parcă pentru a completa ridicolul, o fostă gimnastă rusă performantă, acum ajunsă în politică, în partidul lui Vladimir Putin, Svetlana Horkina, a spus că epidemia de coronavirus este o pedeapsă divină pentru lumea occidentală, iar Rusia trebuie să profite de amânarea Jocurilor Olimpice pentru a-și apăra sportivii la Curtea de Arbitraj Sportiv. Cum se spune în România, „Doamne, mare ți-e grădina și mulți au mai sărit gardul”.

Există industrii care au câștigat ca urmare a crizei, precum cea de comerț electronic, vânzări de aplicații pentru conferințe online, aparate de fitness sau închirieri private de aeronave. Au apărut, de asemenea, mici guru care ne vorbesc despre cum va fi lumea după criză și cum trebuie să salvăm economia, în ciuda crizei sanitare. Cei mai mulți dintre ei sunt greu de crezut, pentru că viitorul nu poate fi prevăzut azi. Din păcate.

Lumea și-a pierdut un pic busola. Este de înțeles, dacă vă gândiți doar la ce făceați în urmă cu o lună, unde vă aflați, și ce faceți astăzi, izolați la domiciliu. Se caută salvări individuale și salvări colective. Este nevoie de fiecare soluție, dar niciuna nu este perfectă. Suntem în poezia lui Topîrceanu: a trecut acceleratul. Dar nu știm la ce oră și în ce zi va veni următorul, care ar putea să ne zburătăcească.   ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele