M. Britanie avertizează China că vor fi „consecinţe grave“ dacă nu respectă autonomia Hong Kong

132
1 minut de lectură

Guvernul Marii Britanii a avertizat, marţi, China că vor exista „consecinţe grave“ în cazul în care nu respectă acordul din anul 1984, prin care provincia Hong Kong beneficiază de autonomie sporită, informează Mediafax.

„Hong Kong face parte din China şi trebuie să acceptăm acest lucru. Dar libertăţile Hong Kong-ului sunt înscrise într-o declaraţie comună. (…) Ne aşteptăm ca acest acord juridic cu caracter obligatoriu să fie onorat; dacă nu se va întâmpla acest lucru, vor fi consecinţe grave“, a declarat Jeremy Hunt, ministrul britanic de Externe, citat de cotidianul Le Figaro.

Conform acordului din 1984 semnat între Marea Britanie şi China, Hong Kong-ul beneficiază de semiautonomie şi are libertăţi inexistente pe restul teritoriului chinez cel puţin până în anul 2047.

Proteste violente au loc în Hong Kong de câteva săptămâni. Mitingurile au început din cauza unui proiect de lege care prevedea facilitarea extrădărilor din Hong Kong spre China, dar treptat s-au transformat într-o contestare generală a Guvernului susţinut de Beijing.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele