
Preşedintele francez Emmanuel Macron este nevoit să găsească un înlocuitor pentru funcţia de comisar european din partea Franţei după respingerea de joi din Parlamentul European a propunerii sale pentru acest post de o importanţă strategică în viitoarea Comisie Europeană, potrivit Le Figaro, citat de MEDIAFAX.
Macron doreşte să păstreze portofoliul pe care ar fi trebuit să fie numită reprezentanta Franței în viitoarea Comisie Europeană, iar pentru asta trebuie să o înlocuiască pe Sylvie Goulard, un politician de centru, care a fost respinsă joi cu o largă majoritate de voturi în cea de-a doua audiere din Parlamentul European.
După respingerea candidatului francez la Comisia Europeană pentru prima dată în istoria Uniunii Europene (UE), liderul de la Palatul Elysse este nevoit să se confrunte acum cu două provocări majore. În primul rând, păstrarea unui portofoliu amplu, respectiv piața unică, industrie, digitalizare, apărare, spațiu, audiovizual, cultură, care i-a fost atribuit Franței în cadrul organismului executiv al UE. În al doilea rând, găsirea unui nou candidat în locul centristei Sylvie Goulard.
„Întrebarea nu este pe cine va propune Franța, ci trebuie să știm ce așteaptă de la noi Ursula von der Leyen (președintele Comisiei Europene)”, a declarat vineri, la postul France Inter, secretarul de stat pentru afaceri europene, Amelie de Montchalin.
„Aceasta ne poate spune: vreau un bărbat, vreau o femeie. Ea trebuie să găsească alături de președintele republicii o cale de ieşire din această criză instituțională majoră pentru Europa”, a adăugat aceasta.
După alegerile europarlamentare din luna mai, în plină reflecţie asupra numelui candidatului francez pentru un portofoliu de comisar, Palatul Elysee a testat profilurile lui Clément Beaune, consilier pentru Europa și G20 al preşedintelui Macron, și Amelie de Montchalin.
Au fost menționați, de asemenea, ministrul Apărării, Florence Parly, și ministrul Economiei, Bruno Le Maire, însă cei doi membri ai guvernului nu s-au arătat interesați de această funcție, de o importanţă strategică pentru Franța.
Numele lor revin astăzi, alături de fostul ministru al Mediului, Ségolène Royal, și fostul negociator al Conferinței Climatice de la Paris (COP 21), Laurence Tubiana. De asemenea, sunt menționate nume mai puţin politice, cum ar fi Jean Pisani-Ferry, fost comisar general pe probleme strategice al Franței, și Guillaume Klossa, consilier special al Comisiei Europene responsabil cu piața internă digitală. În sfârșit, fostul comisar european Michel Barnier rămâne foarte respectat de Elysee. Dar el a cerut să apară pe listele republicanilor (LR) la alegerile europarlamentare, iar numirea sa ar obliga Comisia să numească un nou negociator șef pentru Brexit.
Potrivit europarlamentei Nathalie Loiseau, o apropiată a lui Macron „o femeie ar duce la o paritate în Comisie, iar acesta este un obiectiv pe care îl împărtășim cu Ursula von der Leyen. Dar acum, ne aflăm într-o situație specială, candidatul nostru a fost respins”, a declarat aceata vineri pentru postul France 2.
Goulard, care face parte din grupul Renew Europe din PE, condus de Dacian Cioloș, este al treilea candidat pentru un post de comisar din echipa Ursulei von der Leyen care pică după audierile din comisiile de specialitate din PE, după candidații României și Ungariei, Rovana Plumb și László Trócsányi.
Viitoarea Comisie ar trebui să-şi înceapă activitatea la 1 noiembrie, dar o amânare nu mai poate fi exclusă. Emmanuel Macron a întârziat să ia o decizie, desemnându-şi candidatul la două zile după expirarea termenului.