Recent, în centrul Parisului, un tânăr grădinar șomer i s-a adresat președintelui Franței. Poate nu întâmplător, cei doi participau la un eveniment cultural desfășurat pe străzile Parisului. Tânărul grădinar șomer i-a spus președintelui Emmanuel Macron (fără legătură cu momentul cultural de la Paris) că angajatorii nu îi răspund la aplicațiile de job pe care le trimite. Președintele Macron a răspuns simplu: „Îți pot găsi un job doar trecând strada.” Și a adăugat că „în hoteluri, cafenele și în construcții, peste tot unde merg, oamenii îmi spun că sunt în căutare de angajați”.
Scena este identică și în România. Doar că înlocuim personajele. În locul președintelui Macron trebuie să apară reprezentanți ai mediului de afaceri. Pe unde merg, aceștia vorbesc despre criza forței de muncă. În turism, în construcții, în servicii, nu mai vorbim de agricultură sau industrie. De partea cealaltă, în rolul tânărului grădinar șomer din Franța găsim o pleiadă întreagă de oameni tineri sau de oameni de vârstă medie care spun că își caută un loc de muncă. Între cele două tabere, cei care caută lucrători și cei care caută locuri de muncă, este o prăpastie. Ceva nu se leagă între mentalitatea lor, între aspirațiile lor, între dorințele lor foarte pragmatice.
Recent, Dragoș Anastasiu, om de afaceri cu businessuri în domeniul transportului de persoane și al turismului, declara că va aduce, în domeniul serviciilor turistice, lucrători din Vietnam. Unul dintre motive? Asiaticii au în ADN-ul lor să servească, românii gândesc că dacă servesc un client înseamnă că sunt sclavi. Ca atare, Dragoș Anastasiu și Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), au început un program de calificare în domeniul turismului. Dar probabil că înainte de a le arăta cum se așază tacâmurile la masă și cum se duce o ciorbă fără să o verși în poala clientului, profesorii de curs ar trebui să facă o serie de ședințe de terapie care să le scoată din cap viitorilor chelneri că a servi turiștii sau clienții este egal cu a fi sclavul lor sau al patronului.
În acest moment, contează prea puțin rata șomajului sau nevoia de forță de muncă din toate domeniile. Acum, este importantă prăpastia care există între angajator și angajat. Este vorba despre așteptări foarte diferite care fac ca de puține ori să se întâlnească nevoia companiilor cu disponibilitatea celor care caută de lucru.
Știm ce își doresc șefii de companii. Oameni bine pregătiți, salarii moderate și o implicare a angajaților. Ce-și doresc viitorii salariați? Un studiu recent ne oferă o imagine mai clară. Atunci când dorește să se angajeze, un om se uită la pachetul salarial, la programul de lucru și dacă i se oferă asigurări sau abonamente de sănătate sau masa de prânz. Este destul de clar că în fața atâtor pretenții, cererea cu oferta se întâlnesc cu dificultate.
În unele cazuri, testul suprem pentru un angajat este să meargă câteva zile legate la serviciu. Pentru că, au declarat reprezentanții unor companii, sunt tot mai dese cazurile în care noii angajați vin o zi la muncă, după care dispar.
Pe de altă parte, un studiu al Institutului Național de Statistică scoate la iveală un adevăr de care de multe ori uităm. Aproape o treime dintre întreprinzătorii mici și mijlocii se chinuiesc să supraviețuiască. Ei au aceleași probleme, sau mai mari, ca salariații și pensionarii. Adică au restanțe la plățile curente, au locuințe fără grup sanitar sau baie, nu au bani să-și cumpere un autoturism sau nu au timp sau bani pentru a merge în vacanță.
De fapt, o parte dintre micii întreprinzători duc o viață de pe azi pe mâine, mai dificilă decât salariații sau pensionarii. În aceste condiții, companiile mici sunt în majoritatea cazurilor firme de familie, în care angajații sunt chiar patronii sau rudele lor. Astfel de firme nu au decât foarte rar dorința de a face noi angajări, iar dacă doresc să-și extindă echipa, nu pot să facă față bonusurilor salariale pe care le doresc cei în căutarea unui nou job. În felul acesta, numărul companiilor care pot efectiv să angajeze personal nou, să creeze locuri de muncă.
Nu este de mirare că săptămâna trecută Ovidiu Nicolescu, președintele de onoare al CNIPMMR, a spus că legea pensiilor sabotează interesele majore ale economiei. Care sunt argumentele? Cele legate de faptul că o majorare atât de amplă a pensiilor va aduce o creștere a taxelor și a impozitelor și o inflație pe care Ovidiu Nicolescu o estimează la 15%. Reprezentanții IMM-urilor, care nu îmi aduc aminte să fi fost vreodată atât de tranșanți împotriva creșterii pensiilor, știu că o astfel de măsură se va întoarce împotriva IMM-urilor. Eventualele creșteri de taxe sau impozite și inflația vor lovi companiile mici, adică exact pe acei lucrători pe cont propriu care se chinuiesc să reziste fie în vremuri de criză, fie în momente de creștere economică.
În concluzie, tensiunile de pe piața muncii sunt mai complicate decât par la prima vedere. Între angajatori și posibili salariați este o prăpastie tot mai mare, care nu va fi anihilată decât printr-o schimbare majoră a economiei. Adică fie prin noua economie, fie prin recesiune.