
Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a declarat, marți seară, că atacul terorist de la Kabul a vizat Ambasada României, precizând că a fost vorba de un asalt susținut timp de câteva ore și că imobilul respectiv nu mai poate fi utilizat, transmite Mediafax.
„Este un moment foarte tragic pentru România pentru că un om și-a pierdut viața, un om tânăr și-a dat viața pentru a-i salva pe ceilalți, într-un efort de a combate acest atac terorist. Este incredibil că avem în continuare aceste atacuri teroriste. Este la ordinea zilei această situație și este incredibil. A fost țintită Ambasada, misiunea României de acolo, a fost un atac susținut cu mașini capcană, tiruri de mitralieră, așa cum sunt obișnuiți teroriștii talibani să acționeze”, a declarat Ramona Mănescu, la Antena 3.
Ministrul Afacerilor Externe a precizat că diplomatul român mort făcea parte din structura de securitate a misiunii diplomatice și avea 43 de ani.
Ramona Mănescu a mai spus că nu au existat informații anterioare despre iminența atacului terorist.
„Este dureros că am pierdut un om, era născut în 1976, este o pierdere pe care nu o putem trece ușor cu vederea. Am transmis susținerea noastră familiei, ne vom ocupa să-i aducem pe toți acasă, să refacem clădirea misiunii în condiții de securitate”, a completat ministrul.
Ministrul Afacerilor Externe a precizat că, la momentul atacului, erau 12 diplomați români la misiunea de la Kabul, atacul având loc luni seară, la ora 22.00, ora României, și durând câteva ore după miezul nopții.
„A fost un asalt cu mitraliere, au fost mașini capcană, cu tiruri. Dimineața au reușit să-i scoată de acolo, să-i evacueze și acum sunt în siguranță. După ce au atacat clădirea principală, au incendiat și alte clădiri anexe. Locul nu mai poate fi utilizat în acest moment”, a mai spus Ramona Mănescu.
Ministrul a precizat că atât președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Viorica Dăncilă au fost informați despre tragedie și că, după părerea sa, pentru diplomatul român mort s-ar impune funeralii naționale, având în vedere actul de curaj de care a dat dovadă.
Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit după atacul terorist care a avut loc în Kabul, Afganistan, a anunțat marți Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Ce sa fie, cin-sa fie? Sa vedem cum reacționează forțele noastre destinate pentru asemenea situații. E greu de știut dacă SIE (vlăguit de Dragnea si cei care l-au susținut) avea (și va avea) posibilitatea de a cunoaște mai devreme despre aceste acțiuni. In definitiv, avem trupe acolo, am avut forțe care au păzit demnitari ONU in Afganistan, avem un centru de excelență in țară pentru acest domeniu de securitate a demnitarilor (si locațiilor acestora) și cu toate astea „tradiționalul camion” (metodă care a mai fost folosită) a lovit.
Să fie prostia și nepăsarea românească cauza, să fie lipsa de pricepere mascată de niște succese mărunte de dinainte sau este un cumul de factori. In ceea ce-l privește pe Johannis, declarația lui arata cât de slab e in plan operațional si ca este un naiv de profesor, care in caz de ceva nasol pentru țară, intră sub catedră si tace mâlc. Așa ceva nu se potrivește unei țări aflate la granița dintre NATO și Rusia. Dute, vere și lasă-ne in prostia si neputința noastră.