Magia neatinsă a lui 2%

37
7 minute de lectură
Foto: Getty Images / Guliver

Băncile centrale, dar și economiștii sunt de acord că o rată a inflației de 2% este perfectă. Este deja un adevăr universal acceptat. Problema este că, în ultimul timp, o inflație de 2% nu mai este o cifră magică. S-a transformat într-o cifră aproape mistică, pentru că aproape nimeni nu o mai atinge.

Analiștii fac o analogie cu momentul în care monedele aveau acoperire în aur. Mecanismul a funcționat o perioadă, dar după al Doilea Război Mondial, singura monedă care se raporta la aur era dolarul. Ca atare, multe alte monede s-au raportat la dolar. Mecanismul a funcționat o perioadă, dar apetitul pentru împrumuturi a dus și la renunțarea la raportarea monedei americane la aur.

În această situație, băncile centrale și-au căutat pârghiile pentru a ține sub control inflația. Dar pentru a face acest lucru a fost nevoie de setarea unei ținte, iar aceasta a fost de 2%. Pe rând, băncile centrale și-au stabilit ținte de atins în ceea ce privește rata inflației. Noua Zeelandă, Canada, Marea Britanie și-au propus ținte de atins în ceea ce privește inflația, au urmat, în anul 1998, Banca Centrală Europeană (BCE) și, în 2012, Rezerva Federală americană, care și-au stabilit cifra magică de 2%.

O rată a inflației de 2% pare valabilă, pentru că reflectă o traiectorie ascendentă rezonabilă și, mai ales, este considerată sustenabilă.

O serie de economiști se îndoiesc că pragul de 2% mai este valabil

Alți economiști se îndoiesc de magia pragului de 2%. Ei constată că este dificil pentru o bancă centrală să aibă, în același timp, o țintă și o limită. Alte argumente împotriva unei rate perfecte a inflației privesc limitările pe care le au indicatorii de măsurare. Cu alte cuvinte, totul este relativ atunci când vine vorba nu doar de stabilirea unei rate ideale de inflație, ci și când se pune problema măsurării ei cu mijloacele statistice.

Recent, tema inflației a atras atenția și economistului-șef al Băncii Naționale a României, Valentin Lazea. Acesta pleacă cu analiza, publicată în zona de Opinii pe site-ul BNR, de la discutata măsură de reluare a operațiunilor BCE de relaxare cantitativă. Argumentele pro sunt date de inflația, care se află sub țintă (iată, apare din nou ținta asumată de o bancă centrală), dar și de ritmul de creștere nesatisfăcător. Dar există și o serie de argumente „învăluite în umbră”, după cum le numește economistul-șef al BNR. Este vorba despre supraîndatorarea unor state și a unor gospodării sau despre necesitatea de a stimula exportul zonei euro prin devalorizarea monedei europene (un fapt dorit, de altfel, și de președintele american, care presează puternic Federal Reserve să scadă dobânzile).

BCE, un singur obiectiv: încadrarea în ținta de inflație

Valentin Lazea reamintește că încadrarea în ținta de inflație este singurul obiectiv statutar al BCE. Niciun alt indicator, precum creșterea economică, reducerea îndatorării sau stimularea exporturilor, nu este un obiectiv cuprins în statutul băncii centrale. Acestea au ajuns să fie urmărite pentru că alte instituții publice nu și-au făcut datoria, afirmă Lazea.

Este adevărat doar că economia europeană, și, în speță, cea a zonei euro, a ieșit dintr-o criză pe care nu a rezolvat-o total măcar dacă privim prin prisma gradului de îndatorare a statelor.

În momentul lansării monedei euro, în anul 2000, a fost adoptată și definiția stabilității prețurilor, bineînțeles cu ținta de 2%. Tot atunci, s-a stabilit ținta de inflație a BCE ca fiind sub 2%, „dar aproape de această valoare”. Economistul-șef al BNR se întreabă cât de aproape de 2%: dacă 1,7% sau 1,5%, de exemplu, sunt suficient de aproape. Tot Lazea răspunde că din comunicarea BCE rezultă că 1,9% este aproape de țintă și afirmă că este absurd, pentru că nicio bancă centrală nu poate atinge o țintă cu o precizie atât de „chirurgicală”.

Cert este că, în perioada 2009-2019, nivelul de 2% a fost atins foarte rar și doar întâmplător. În schimb, rata dobânzii de politică monetară a fost în mod constant și sub ținta inflației, și sub rata concretă de inflație.

Când sub țintă, când deasupra țintei

Oricum ar da-o, banca centrală nu iese prea bine. În anii 2011-2012, inflația s-a aflat peste 2% și a BCE a crescut dobânda până la 1,5%. A urmat însă o perioadă de deflație, în anul 2014, combătută cu o scădere a dobânzii-cheie până la 0,25%. Dar, pentru că inflația se încăpățâna să rămână în teritoriu negativ, BCE a acționat „ca la manual”, adică a „început un program de relaxare cantitativă, experimentat cu câțiva ani înainte de FED, și a redus dobânda la zero”. Efectul a fost că inflația s-a întors într-o zonă rezonabilă, respectiv între 1% și 2,25%. Adică, destul de aproape de țintă.

În aceste condiții, întrebarea este: „De ce mai are nevoie BCE de un nou program de relaxare cantitativă?”. Valentin Lazea subliniază că orice bancă centrală emite bani „din nimic, dar nu contra nimic”. Adică, se bazează pe titluri de valoare (titluri de stat, obligațiuni municipale sau ale companiilor) de o calitate fără tăgadă, care să poată fi răscumpărate, la nevoie. Se pare că astfel de titluri nu prea mai sunt în Europa și în lume, în condițiile în care băncile centrale locale le-au achiziționat deja în cadrul propriilor programe de relaxare cantitativă. De aceea, a achiziționa titluri din categoria junk ridică atât probleme statutare, pentru BCE, cât și legale.

Cum se votează la BCE: interesele naționale bat PIB-ul

De altfel, la cea mai recentă ședință a boardului BCE, la care s-a decis reluarea programului de relaxare cantitativă, șase guvernatori din șase state membre (care reprezintă 50% din PIB-ul zonei euro) s-au opus deciziei, dar au fost depășiți de numărul de voturi în favoarea deciziei, chiar dacă susținătorii reprezentau mai puțin de jumătate din PIB-ul zonei euro.

Mai corespunde inflația de 2% unei ținte ideale și condițiilor actuale? „Dintr-o multitudine de motive, rata inflației corespunzătoare „stabilității prețurilor” pare să fi scăzut de la 2% spre 1,5% sau poate chiar la 1%. Iar dacă acest fenomen este adevărat, atunci urmărirea cu încrâncenare de către BCE a țintei de aproape 2% pentru rata inflației poate să se dovedească iluzorie și nerealistă”, concluzionează Valentin Lazea. ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele