MAI se reorganizează. Vela dorește înființarea unei Agenții pentru Situații de Urgență

111
3 minute de lectură

Luni, ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat că în această săptămână va finaliza planul de reorganizare a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și că, în acest context, ia în calcul înființarea unei noi agenții, cea pentru Situații de Urgență, conform Mediafax.

„Poate, în perspectivă, chiar etapizat, am putea face o Agenţie Naţională pentru Situaţii de Urgenţă şi în acest sens, evident că puse sub o singură umbrelă toate activităţile, toţi factorii responsabili, cu dezbatere publică, cu analiză, vom ajunge la concluzia că sistemul de situaţii de urgenţă poate fi îmbunătăţit”, a explicat, luni, Marcel Vela.

Vela a fost întrebat dacă apariția acestei agenții implică și desființarea postului de secretar de stat care se ocupă în prezent de acest domeniu, respectiv postul lui Raed Arafat.

„Reorganizarea ministerului am început-o de jos în sus, încă nu am discutat, pentru că secretarii de stat sunt în subordinea premierului. Încă nu am discutat despre reconfigurarea funcţiilor de la conducerea Ministerului, funcţiile publice care ţin de zona politică”, a răspuns ministrul de Interne.

Ministrul Marcel Vela a precizat va finaliza un plan în vederea reorganizării MAE săptămâna aceasta.

„Principiul acestei eficientizări este legat exact de ce supuneți dumneavoastră trebuie că cetățenii să simtă că Ministerul Afacerilor Interne este alături de ei, să îl aprecieze. Și în această cotă de apreciere, Ministerul Afacerilor Interne să crească de la 30%, la cât mai mult. Ministerul Afacerilor Interne, dincolo de a fi o instituție, este o necesitate pentru toți românii. (…) Nu vreau să mă pronunț până nu analizăm toate propunerile dar pot să spun ce am discutat doar cu Jandarmeria, care este de acord că să copieze modelul Poliției de Frontieră. Adică să existe o comandă regională care să aibă în subordine mai multe inspectorate actuale, având în vedere faptul că va fi mai eficientă comunicarea, tot ceea ce ține de organizare și acțiunile operative. În altă ordine de idei, pentru minister va fi bine pentru că se reduc posturi de conducere, cu salarii foarte mari, rămânând astfel economii financiare pentru alte cheltuieli, cum ar fi dotarea polițiștilor sau modernizarea unor dotări”, a declarat, luni, Marcel Vela.

Mai mulți sindicaliști au afirmat că este un timp mult prea scurt și nu pot veni cu propuneri pentru reorganizarea MAI.

„Consultarea cu sindicatele urma se se facă sau de va face în această săptămână, după ce colectăm și acceptăm toate propunerile din țară. Inspectoratul de poliție a făcut un exces de zel, a trimis și la inspectoratele județene, să vină cu propuneri și acolo, la nivel local, inspectorii șefi, la rândul lor, fiind foarte deschiși în dialogul cu sindicatele, i-au invitat și pe ei la discuții. Asta nu însemna că, la nivel național, nu ne consultăm în această săptămână. A fost o speculație, să nu zic o diversiune, ca sindicaliștii să își mai facă o propagandă electorală, pentru că înțeleg că unii să candideze la Parlament”, a adăugat Marcel Vela.

Urmăriți-ne și pe Facebook.

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele