

Când președintele, oricât de controversat ar fi el, al Statelor Unite ale Americii îi dă președintelui-candidat Klaus Iohannis o șapcă albă cu acest mesaj și îl aplaudă la scenă deschisă, nu prea mai e loc de îndoială. Și când îi spune franc în Biroul Oval, în fața camerelor de luat vederi „Cred că este omul care poate rezolva problema corupției în România și, din câte am auzit, a făcut lucruri bune pe această direcție. A făcut eforturi mari, din ce am auzit”. Desigur, ar fi simplist să reducem vizita (aparent, intempestivă) a lui Klaus Iohannis la Casa Albă la o semnificație electorală. Dar nu putem nici ignora prietenia cu care președintele american l-a tratat nu doar pe președintele României, ci și pe Klaus Iohannis în persoană: „E o onoare să fiu aici cu președintele României, care este foarte respectat și își face foarte bine treaba. Am înțeles că în România urmează un mic sezon electoral, dar îmi imaginez că vă veți descurca foarte bine, pentru că sunteți foarte talentat, vă iubiți poporul”. Parteneriatul strategic, chestiunile militare, chestiunile geostrategice și cele energetice au cântărit greu în discuțiile la nivel înalt. Sunt însă subiecte greoaie, care sună complicat și cărora experții le pot găsi semnificații adânci. Cumva, poate, prea adânci și prea teoretice pentru românii care și-au petrecut vara indignați de grozăviile de la Caracal și de nebuloasa care învăluie încă totul acolo. Pentru românii care află că într-un mare spital un pacient poate să omoare în câteva minute alți pacienți. Pentru românii care și-au pierdut în bună măsură încrederea în instituții esențiale ale statului, menite să le dea siguranță.
Prin urmare, fără doar și poate, Klaus Iohannis a punctat la capitolul politică externă decisiv în perspectiva alegerilor prezidențiale și e greu de crezut că vreunul dintre contracandidații săi ar putea să îi smulgă laurii. Este președintele care a fost primit de două ori la Casa Albă, care a semnat în premieră o declarație cu liderul de la Washington și omul care la Sibiu a făcut o spectaculoasă baie de mulțime cu Angela Merkel, Emmanuel Macron, Jean-Claude Juncker și Donald Tusk.
Premierul Viorica Dăncilă a făcut o palidă încercare de a pune în umbră întrevederea Klaus Iohannis – Donald Trump, criticându-l pe șeful statului că nu s-a consultat cu guvernul înainte de plecarea la Washington. „Da, simpatică doamna premier. Trebuie să mai studieze un pic arhitectura statului”, i-a transmis relaxat de peste Ocean Klaus Iohannis. De altfel, titularul de la Cotroceni și-a și permis să aducă o tușă de modestie când a fost întrebat dacă vizita sa în Statele Unite va influența în mod decisiv alegerile prezidențiale din noiembrie. „Nu știu dacă va influența rezultatul alegerilor din România, dar cu siguranță va impulsiona dezvoltarea Parteneriatului Strategic.”. De la înălțimea laudelor pe care i le-a adus Donald Trump, nici nu e de mirare că președintele Klaus Iohannis exersează modestia.
Desigur, candidata Viorica Dăncilă va avea dificultăți să lupte pe planul politicii externe cu Klaus Iohannis. Bătălia e ca și pierdută, mai ales că trebuie să își calibreze discursul în acest domeniu. N-au trecut decât câteva luni de când viziunea PSD era aceasta, conform liderului de atunci, Liviu Dragnea: „Noi am vrut să intrăm în Uniunea Europeană pentru o viaţă mai bună, pentru mai multă libertate, nu pentru a ne întoarce la frică şi teroare. Am vrut să intrăm în UE pentru a avea acces la dezvoltare şi a avea un minim respect. Nu cerem mai mult respect decât dăm noi, decât oferim noi. Ne-am purtat şi ne purtăm frumos în continuare. Cerem doar dreptul de a fi ascultaţi şi a pune pe masă nişte argumente. Nu se poate ca tot ceea ce spunem noi, tot ceea ce facem noi să fie criticat, lovit, blocat şi ce spun ceilalţi, care înseamnă o listă întreagă de minciuni, să fie luat de bune, fără o minimă verificare”. Acum, Viorica Dăncilă schimbă foaia, se întâlnește cu Ursula von der Leyen și se străduiește să își compună o atitudine proeuropeană cât mai convingătoare. Cu toate acestea, în mod evident, nu acțiunile în plan extern vor fi atuurile ei în cursa pentru prezidențiale.
În tot acest tablou, e interesant cum încearcă să își croiască un culoar Dan Barna. Lipsit de experiență politică în adevăratul sens al cuvântului, bate la porțile externe. A anunțat chiar că, la o lună după președintele Klaus Iohannis, va merge și el în Statele Unite. Va participa la o conferință și chiar va da și pe la Casa Albă „pentru niște întâlniri”.
Cât despre Călin Popescu Tăriceanu… el mizează deocamdată pe amintiri. Pe amintirea mandatului de prim-ministru, când România a devenit membră a Uniunii Europene.
Deocamdată însă, nimic nu se compară cu o șapcă albă, primită la Casa Albă de la președintele Trump, pe care scrie Make Romania great again…