Mama copilului de un an din Iași, diagnosticat cu COVID-19, vrea să stea cu el în izolare

132
3 minute de lectură
Sursa foto: Twitter

Bebelușul de un an, în cazul căruia medicii au confirmat infecția cu noul tip de coronavirus a fost transportat sâmbătă la prânz, de la Spitalul Județean Bacău la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Copilul este însoțit de mama sa, relatează Mediafax.

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași a anunțat sâmbătă că mama bebelușului de un an, diagosticat în cursul serii de vineri dorește să stea în izolare alături de copil.

“Este vorba de un pacient care trebuia să vină de aseară și datorită faptului că este un copil nu s-a putut organiza totul ca să fie bine. Vom face în așa fel, încât, sigur mama trebuie să stea cu el, pe cât posibil să asigurăm protecția mamei. Probabil că vom gândi o astfel de zonă, în care, în afară de materialele de protecție și anume acele măști cu filtru hepa, să putem să asigurăm, pe cât posibil, protecția mamei.”, a declarat sâmbătă presei Carmen Dorobăț, managerul Spitalui de Boli Infecțioase din Iași.

Medicii urmează să îi explice mamei toate măsurile de prevenție pe care aceasta trebuie să le ia. “Este foarte greu să iei o decizie și să spui că îi desparți. Este vorba despre un copil de un an și ceva. Ceea ce putem noi să facem, trebuie să îi explicăm și de asta sunt eu aici la spital acum, să încerc să elucidez această problemă. Îi vom explica tot ceea ce este cazul să știe despre acest virus, dar dacă va vrea ea să rămână, va trebui să îi asigurăm tot ceea ce înseamnă material de protecție, să o învățăm cu tot ceea ce înseamnă spălat pe mâini, dezinfectat și așa mai departe.(…) Din ce știu până în momentul de față, mama nu prea ar vrea să lase copilul singur”, a precizat Dorobăț.

Potrivit medicului, copilul va primi același tratament ca un adult. El era în autoizolare de pe data de 3 martie și era în monitorizarea DSP Bacău. “Copilul este contact al mătuşii (fără simptomatologie) întoarsă din Italia, a fost transportat cu izoleta la SJU Bacău – Secţia Boli Infecţioase şi internat împreună cu mama, având simptome febră şi tuse, iar la testarea în contextul suspiciunii COVID-19, conform metodologiei, rezultatul a fost pozitiv. În acest moment, colegii noştri desfaşoară ancheta epidemiologică şi recoltează probe de la ceilalţi 3 contacţi ce erau izolaţi la domiciliu şi monitorizaţi de DSP Bacău” au anunțat reprezentații DSP Bacău.

La Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, la laboratorul în care se testează probele din toată zona Moldovei se lucrează de la 5 dimineața până la miezul nopții. În cursul zilei de sâmbătă la Iași sunt în lucru 210 probe.

În total, sâmbătă, la Iași sunt internați 9 pacienți infectați cu noul coronavirus, iar starea lor, potrivit sursei citate, nu ridică probleme.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele