Marea Britanie după Brexit

Ape necunoscute

51
8 minute de lectură

Acum, că Marea Britanie navighează solo, Boris Johnson are nevoie de o Stea Polară. Liberalismul oferă una

Foto: Getty Images / Guliver

NU SE VA SCHIMBA mult la ora 11 seara, pe 31 ianuarie. Pentru a marca ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, vor intra în circulație monede de 50p, care proclamă „pace, prosperitate și prietenie cu toate națiunile”, dar oamenii, mărfurile și serviciile vor continua să se miște liber între Marea Britanie și UE, deoarece treaba grea de a făuri un acord pe comerț și imigrație a fost lăsată pentru perioada de tranziție, care durează până la finele acestui an.

Totuși, plecarea din UE este un moment uriaș. Marea Britanie va părăsi structura instituțională care guvernează piața unică europeană, ceea ce va implica, în mod necesar, mai multe fricțiuni în relațiile sale comerciale cu un club care îi preia aproape jumătate din exporturi. Britanicii vor pierde dreptul automat pe care îl au acum să locuiască și să lucreze pe întreg teritoriul UE. Brexit-ul a provocat de asemenea un șoc pentru țară. Națiunea a avut lungi și amare dispute pe această problemă, iar elita sa conducătoare a suferit o lovitură. Rezultatul indubitabil este cel mai puternic guvern dintr-o generație, sub Boris Johnson. Depinde mult acum de felul în care va reacționa.

The Economist nu a susținut acest rezultat. O mare parte din schimbările pe care le favorizează guvernul domnului Johnson ar fi putut fi realizate fără a părăsi UE. Șocurile sistemice sunt îndeobște o modalitate costisitoare ce a înfăptui schimbări. Totuși, acum că Brexit-ul se produce în mod sigur, țara ar trebui să profite cel mai mult de pe urma șansei de a-și recalibra economia și de a-și reorganiza prioritățile.

În ultimele două dăți când Marea Britanie a apăsat pe butonul de resetare, în 1945 și 1979, programele pe care le-a implementat, de creare a statului asistențial și de înlocuire a socialismului cu thatcherismul fuseseră îndelung plănuite. De data aceasta, lucrurile stau diferit. Domnul Johnson s-a concentrat exclusiv pe ieșirea din UE și este acum izbit de furtunile care s-au iscat repede în afacerile de stat: săptămâna aceasta, a trebuit să decidă dacă se va supune cererilor americane ca Marea Britanie să țină compania chineză Huawei în afara rețelei sale de telefonie mobilă (nu a făcut-o), și trebuie să se decidă repede dacă va continua proiectul unei căi ferate de mare viteză care să lege Nordul Angliei de Sud (HS2) (și ar trebui).

Domnul Johnson se bucură de entuziasmul momentului, dar până acum, el nu s-a dovedit a fi mai mult decât un strălucit oportunist. Dacă guvernarea sa este să își lase o amprentă, ea trebuie să se bazeze pe o viziune strategică, nu pe o campanie tactică.

Această viziune ar trebui să se bazeze pe liberalism. Credința în libertate ca fundament al civilizației, în stat ca slujitorul individului, și nu viceversa, și în liberul schimb de bunuri, servicii și opinii a apărut în Marea Britanie. Ea se potrivește în mod natural cu caracterul național, care suspectează autoritatea și tinde spre pragmatism, mai mult decât spre idealism. Ea a stat la baza progresului țării în secolele XIX și XX și s-a propagat, pentru a deveni filosofia politică dominantă a lumii. Dar liberalismul este acum amenințat, nu doar în Marea Britanie.

Brexit-ul s-a născut parțial din instinctele de a ridica bariere împotriva lumii. Dar în interiorul acestui curent era un filon ultraliberal, care considera că UE este prea etatistă și parohială. Domnul Johnson trebuie să îi unească pe liberali să îi convingă pe sceptici că un sistem bazat pe piețele libere și pe comerțul liber poate funcționa și pentru ei.

În străinătate, liberalismul înseamnă a folosi forța încă semnificativă a Marii Britanii în serviciul comerțului liber și al drepturilor individuale, fie prin sprijinirea Organizației Mondiale a Comerțului, fie trăgând la răspundere China pentru abuzurile sale de la Xinjiang. Decizia lui Johnson că țara ar trebui să folosească echipamentele Huawei a fost, astfel, corectă: liberalismul înseamnă să nu te supui încercărilor președintelui Donald Trump de a scoate China din lanțurile globale de furnizare de tehnologie.

Liberalismul poate să mai însemne, ocazional, și o poziție diferită față de felul în care UE reglementează afacerile. În multe domenii, cum este manufactura sau siguranța alimentară, a urma standardele UE poate fi înțelept chiar și după Brexit, nu în ultimul rând datorită faptului că piața UE este atât de prețioasă. În alte privințe, poate fi o idee proastă să accepte regulile UE. În serviciile financiare, centrele financiare concurente ale UE ar putea să încerce să folosească reglementările pentru a pune un handicap împotriva City-ului. În știință și tehnologie, abordarea instinctivă a Marii Britanii, care tinde să fie bazată pe principii mai degrabă, decât să se sprijine pe precauție, poate fi mai potrivită pentru a promova inovația decât cea a UE.

Acasă, liberalismul înseamnă să deschizi sistemul pentru toți cei care vin. În spatele votului pe Brexit zace o nemulțumire care a fost generată de sentimentul că un sistem economic care pretinde că este deschis se bazează de fapt pe clientelism, care este condus de și pentru o elită cu sediul la Londra, strălucitoare și plătită în exces, și care este impenetrabilă pentru cei săraci, provinciali sau care nu au un picior pe scara proprietății.

Foto: Getty Images / Guliver

Mantra domnului Johnson este „egalizarea în sus”, prin accelerarea creșterii din regiuni. El ar trebui să vorbească despre o „deschidere” pentru a le oferi tuturor posibilitatea de a fi părtași la prosperitate. Asta înseamnă încurajarea mobilității sociale, prin cheltuirea de mai mulți bani pe primii ani ai copiilor, permiterea construirii de mai multe locuințe, astfel încât oamenii mai tineri să poată avea case decente, implementarea unei politici concurențiale energice, pentru a-i ține în priză pe cei din domeniu, și construirea de drumuri și căi ferate în zonele care au deficit. HS2 ar trebui să facă parte din asta: deși costurile sale estimative se tot ridică, creșterea capacității feroviare și a vitezei de-a lungul Marii Britanii sunt câștiguri care le vor depăși.

Agenda nu trebuie să fie doar una pur economică. Autodeterminarea este centrală pentru liberalism, dar în ultimii 150 de ani, puterea a alunecat încet de la regiunile engleze, spre Westminster. Scoția și Țara Galilor au primit o autonomie considerabilă în 1999, dar Anglia este foarte centralizată. Brexit-ul a fost răzbunarea Angliei pe Westminster pentru că a acordat privilegii speciale Scoției și Țării Galilor, dar a ignorat regiunile; iar consecința poate fi încă destrămarea uniunii. Dar oricare ar fi soarta uniunii, un guvern liberal trebuie să descentralizeze puterea, nu doar că deciziile se iau cel mai bine cu cât mai aproape posibil de locul acțiunii, ci și pentru că oamenii trebuie să simtă că au puterea asupra propriului lor destin.

Viitorul Marii Britanii este prin „neincertitudini”. Fără să mai facă parte din unul din marile blocuri globale, ea trebuie să își găsească un nou rol în lume. Dezbinate de tensiunile din cadrul uniunii, națiunile sale trebuie să găsească un nou consens. Zdruncinată de disputele aprige asupra Brexit-ului, ea trebuie să își repare contractul social sfărâmat. Dificultățile nu ar trebui să fie subestimate. Dar atunci când Marea Britanie și-a resetat traiectoria, în 1945 și 1979, alegerile sale au ajutat la remodelarea lumii. Ea ar trebui să aspire să facă din nou asta. ■


Acest articol a apărut în secțiunea Lideri din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Marea Britanie după Brexit”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele