Marea Britanie și UE vor avea relații apropiate chiar și după Brexit

Charlemagne

37
8 minute de lectură

Pentru a înțelege forțele care le împing să coopereze, să ne uităm la Olanda

Foto: Getty Images / Guliver

MARE, ALBASTRU și îmblănit, monstrul Brexit cu ochii scoși din orbite sperie Rotterdamul de câteva luni. Lansat înaintea ieșirii programate a Marii Britanii din UE în martie, monstrul e mascota eforturilor guvernamentale de a pregăti Olanda pentru ruptură. Acestea au fost în special intense în cel mai ocupat port european, care operează 40 de milioane de tone în comerț anual cu Marea Britanie. Fluturași care arată monstrul blocând mărfurile au fost distribuiți către camionagii ca parte a pregătirilor care includ crearea de parcări uriașe de camioane, angajarea a sute de oameni și obligarea firmelor să își înregistreze mărfurile încărcate. De trei ori monstrul Brexit-ului a bântuit portul. De trei ori liderii din Bruxelles au convenit să acorde amânări pe măsură ce blocajul a continuat în Londra. „De azi, locațiile-tampon de parcare pentru camioane vor fi desființate”, au anunțat managerii, cu dinții aproape scrâșniți, după ultima amânare din 28 octombrie.

Foto: Getty Images / Guliver

Ei nu sunt singurii care se simt desconsiderați. Olandezii sunt în mod tradițional cei mai apropiați aliați ai Londrei. Deși supărați cu votul privind Brexit—mulți au sperat că Marea Britanie se va răzgândi—, au rămas inițial binedispuși. Autorul acestei rubrici a acompaniat-o pe Theresa May, atunci prim-ministru, în vizita ei inaugurală la Haga în 2016. „Noul meu coleg britanic!”, a sărit Mark Rutte, prim-ministrul olandez. „Sunt atât de fericit să vă văd!” Bunăvoința și speranțele pentru un Brexit prietenos au dispărut între timp. Mai devreme anul acesta, dl Rutte a comparat-o pe dna May cu cavalerul dezmembrat dintr-o comedie britanică, în care acesta insistă că rănile sale sunt „doar o zgârietură”. Pare să aibă doar puțin mai mult respect pentru Boris Johnson. „Abia poate să ascundă faptul că el crede că englezii sunt proști”, observă Theodor Holman, un comentator olandez.

UE este exasperată cu Marea Britanie. Procesul de Brexit s-a prelungit mai mult decât era de așteptat și a consumat timpul de care UE are nevoie pentru alte lucruri. Dl Rutte l-a acompaniat pe Emmanuel Macron săptămâna trecută în a cere ca amânarea următoare să fie scurtă și, în mod ideal, finală. Alți lideri însă au avut câștig de cauză și Marea Britanie a primit amânare până la sfârșitul lui ianuarie. Însă răbdarea se împuținează în toată Uniunea. Pe 29 octombrie, Donald Tusk, președintele în retragere al Consiliului European, a postat pe Twitter: „UE27 a adoptat în mod formal prelungirea. Ar putea fi ultima”. Un refren comun la Haga și în alte capitale este că oricare formă de Brexit—soft, hard sau fără acord—ar fi acum preferabil să fie făcut. Europenii speră că alegerile britanice din decembrie vor livra această certitudine și se tem de un parlament fără o majoritate sau, mai târziu, de un al doilea referendum care ar eșua în a arăta o majoritate pentru una dintre soluții.

„Bine că scap de tine” pare să fie sentimentul care prevalează pe continent.  UE este absolut sătulă de discuții despre Brexit și a rămas fermă cu linia să dură și unită despre Brexit; determinată să nu lase Marea Britanie să plece cu un acord care să fie mai bun decât de a fi membră, care ar fi fost o gură de oxigen pentru populiștii eurosceptici de peste tot. Ambele lucruri pot da impresia că Uniunea este resemnată cu o slăbire a legăturilor sale cu Marea Britanie. Dar nu este. Pentru că lucrurile fundamentale merg mai departe de mlaștina politică.

Olanda le rezumă pe toate. Aceiași oficiali olandezi care se plâng de Marea Britanie vor duce dorul sprijinului său ca parte a blocului UE de state nordice economicoase. Economia olandeză rămâne strâns integrată cu cea britanică, cu firme mari precum Unilever și Shell acoperind Marea Nordului și cu uriașe fluxuri de bunuri și servicii între coaste. Deși Olanda beneficiază de exodul firmelor care pleacă din Londra spre orașe precum Amsterdam și Rotterdam, liderii săi sunt speriați de amenințarea competitivă a unei Mari Britanii de tip offshore care subminează standardele europene de reglementare. Ei sunt de asemenea îngrijorați de o divergență geopolitică a Marii Britanii post-Brexit și de spectrul ca una din puținele puteri de securitate europene să pivoteze spre America lui Donald Trump sau spre China. „Germanii nu aduc o concentrare strategică, iar francezii se ocupă de propriul lor spectacol. Nu există nimeni care să ocupe spațiul lăsat de britanici”, spune Rem Korteweg de la Institutul Clingendael. Îngrijorări similare preocupă și alți lideri europeni. Marea Britanie are nevoie de o Uniune Europeană prietenoasă și UE are nevoie de o Mare Britanie prietenoasă.

Iubește-l pe păcătos, urăște păcatul

Toate acestea conduc la patru posibilități care sunt mai probabile decât par acum în mediul politic din ambele părți ale Canalului. Prima, pe câtă disperare ar crea o nouă cerere britanică de amânare în ianuarie, este improbabil ca UE sau un lider individual ar vrea să fie responsabil(ă) pentru un exit fără acord; UE ar aproba probabil o nouă prelungire stresantă dacă alternativa ar fi o plecare dezordonată. A doua, UE va face tot ce poate în negocierile privind viitoarea sa relație cu Marea Britanie pentru a păstra legături apropiate, adoptând un ton foarte conciliant pe securitate și pe cooperarea în apărare în special, și va încerca din greu să prevină ca Marea Britanie să treacă spre o politică de divergență majoră privind reglementările.

A treia, cu toată frustrarea continentalilor și speranțele suporterilor Brexitului pentru o apropiere de America, cele două părți ar putea să fie împinse înapoi împreună dacă dl Trump e reales. Finalmente, ușa UE nu va fi niciodată închisă ferm pentru o Mare Britanie care se răzgândește privind Brexit—înainte sau după plecarea sa.

Luate împreună, aceste principii conduc către o concluzie pe cât de aparent improbabilă, pe atât fiind însă de inexorabilă: momentul nu favorizează în mod necesar divergența; posibil chiar opusul. Marea Britanie și Europa continentală ar putea sfârși mai aproape, într-o formă sau alta, în viitor, decât pare acum că ar fi probabil.

Asta nu înseamnă, în niciun caz, că Brexit-ul ar fi o idee bună. Forțele unei realități politice, de securitate și economice care împing Marea Britanie și Europa continentală una spre alta sunt toate argumente pentru ca Marea Britanie să rămână în club și să își urmărească interesele din interior. Procesul dureros și fără o concluzie al Brexitului de până acum doar a făcut ca aceste forțe să apară mai clar; Brexit a fost greu pentru un motiv. Figuri pe ambele părți ale Canalului—cei care doresc un Brexit dur și anglo-scepticii continentali—ar putea visa la o soluție simplă, la o „rupere curată” care ar permite ambelor părți să își vadă de treabă și să își urmărească drumurile lor separate. Realitatea nu a fost niciodată atât de simplă. Nu va fi niciodată. ■


Acest articol a apărut în secțiunea Europa a ediției tipărite sub titlul „Câmpul magnetic”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele