Home Actualitate Merkel: Acuzațiile SUA la adresa Iranului sunt serioase și există dovezi

Merkel: Acuzațiile SUA la adresa Iranului sunt serioase și există dovezi

0
Merkel: Acuzațiile SUA la adresa Iranului sunt serioase și există dovezi
1 minut de lectură

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că ia acuzațiile Statelor Unite asupra Iranului, pivind responsabilitatea pentru atacurile care au vizat petroliere în Golful Oman, în serios, însă a făcut apel la găsirea unei soluții pașnice, relatează site-ul agenției Dpa, preluat de Mediafax.

“Considerăm aceste afirmații ca fiind foarte serioase, iar de asemenea există dovezi”, a declarat aceasta.

Merkel a adăugat că, cu toate acestea, negocierile sunt importante și consideră vizita oficială a ministrului german de Externe în Iran ca fiind un pas în direcția corectă.

Statele Unite au informat că vor trimite 1.000 de militari suplimentari în Orientul Mijlociu, ca răspuns la incidentul din Golful Oman

Două petroliere, unul norvegian şi altul japonez, au fost atacate joi dimineaţă în Golful Oman, la intrarea în Golful Persic, în contextul tensiunilor dintre Statele Unite şi Iran. În urmă cu câteva săptămâni, alte atacuri au vizat patru nave, în largul coastelor Emiratelor Arabe Unite.

Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a acuzat Iranul pentru atacuri, afirmând că incidentul face parte dintr-o campanie a acestuia împotriva Statelor Unite și a aliaților săi.

Citiți și: Președintele SUA este pregătit să intervină militar în Iran

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here