Home Actualitate Merkel: Negocierile pe tema bugetului UE vor fi foarte dure

Merkel: Negocierile pe tema bugetului UE vor fi foarte dure

0
Merkel: Negocierile pe tema bugetului UE vor fi foarte dure
2 minute de lectură

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, înaintea reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, că negocierile pe tema bugetului multianual european vor fi „foarte dure şi dificile”, deoarece este nevoie de a se ajunge rapid la consens.

„Ne aşteaptă o reuniune foarte importantă a Consiliului European”, și-a început discursul Angela Merkel, citată de site-ul Politico.eu.

„Nu ştiu dacă reuniunea va fi un succes, deoarece simţim că preocupările noastre nu au fost luate în considerare suficient în multe domenii. Ne aşteaptă negocieri foarte dure şi foarte dificile”, a precizat cancelarul german.

Angela Merkel a subliniat faptul că trebuie ajuns rapid la un acord în ceea ce privește bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027. Ea a criticat propunerea formulată de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, considerând că sugestia unui compromis prin care s-ar aloca 1,074% din PIB-ul UE ar fi „prea mult pentru noi”.

„Un alt punct important pentru Germania ar fi să asigurăm o distribuire corectă a sarcinilor în rândul contributorilor”, a amintit Ankela Merkel.

Parlamentul European a transmis, miercuri, că se opune propunerilor formulate de Charles Michel, preşedintele Consiliului European, privind bugetul multianual al Uniunii Europene.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here