Criza generată de pandemia de coronavirus constituie o provocare de proporţii istorice pentru Europa, afirmă cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pledând pentru aprofundarea integrării la nivelul Uniunii Europene, relatează Mediafax.
Actuala criză reprezintă o provocare istorică pentru Uniunea Europeană, care trebuie să iasă mai puternică din această încercare şi să aprofundeze integrarea, afirmă cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
„Uniunea Europeană se confruntă cu cea mai mare încercare de când a fost fondată“, sunt afectate toate statele membre, a declarat Angela Merkel, conform publicaţiei Bild.
„Este în interesul tuturor ca Europa să iasă puternică din această încercare. Germania va fi într-o situaţie bună dacă Europa va fi într-o situaţie bună“, a adăugat Angela Merkel, subliniind că reacţia la această criză trebuie să fie aprofundarea integrării europene, construirea unei Europe mai puternice, o „Europă care să funcţioneze bine“.
„Partea dificilă a acestei crize este că sistemul medical a fost depăşit de situaţie, astfel că este necesar un program de relansare, de reconstrucţie“, a continuat cancelarul Germaniei, pledând, în contextul scăderilor economice severe, pentru planuri de stimulare economică la nivel naţional şi european. ■