

Metrorex trebuie să plătească o datorie de circa 150 de milioane de lei către Alstom, bani acumulați pentru ultimul an de servicii de reparații și mentenanță a trenurilor, și să semneze un nou acord de mentenanță a materialului rulant. În caz contrar, circulația trenurilor de metrou din Capitală ar putea fi paralizată de la 1 ianuarie 2020, informează HotNews.ro.
„De pe 1 ianuarie, dacă nu se semnează un nou acord, vom opri lucrul”, declară directorul Alstom, Gabriel Stanciu, care susține că firma sa a depus o ofertă pentru prelungirea cu un an a acordului de mentenanță semnat în trecut pe 15 ani, cu o condiție, ca Metrorex să-și plătească datoria de 150 de milioane de lei din ultimul an – sau măcar să prezinte garanții bancare că o va face. „Dacă noi ne oprim din lucru asta înseamnă oprirea transportului public cu metroul în București. Am acoperit până acum costurile din împrumuturi. Nu știu câte alte companii pot duce din banii proprii un an de lucru fără a fi plătite”, spune directorul Alstom.
În 2003, Metrorex și Alstom Transport SA, compania românească parte a companiei franceze Alstom, au semnat un contract pe 15 ani pentru mentenanța, reparațiile și reviziile trenurilor de metrou din București. Acum, pe 31 decembrie 2019, contractul de mentenanță expiră, iar altul nou nu a fost semnat între timp.
Citiți materialul integral pe HotNews.ro