Ministrul Economiei: Prețurile la energie electrică și gaze nu vor crește de la 1 ianuarie

35
3 minute de lectură

Urmăriți-ne și pe Facebook

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a dat asigurări, vineri, după ședința de guvern, că nu vor exista creșteri de prețuri la energie electrică și gaze naturale de la 1 ianuarie, după ce OUG 114 va fi modificată.

“Prin aceste măsuri pe care le luăm prin proiectul de modificare a OUG 114 dorim să ajungem în 2021 la o piață liberă care să nu mai aibă distorsiuni și vă spun cu fermitate că nu vom avea creșteri de preț de la 1 ianuarie, în ciuda ce spun unii și alții. Se va vedea foarte curând că prețurile la energie electrică și gaze naturale nu va crește de la 1 ianuarie. O piață în care prețul la energia electrică reglementat de ANRE pentru consumatorul casnic să nu fie mai mare decât prețul pe piața concurențială pe care îl oferă Hidroelectrica”, a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu.

El a mai afirmat că efectele OUG 114 nu au fost vizibile pentru consumatorii casnici.

”În ambele zone, și de energie electrică și de gaze naturale, OUG 114 a impus niște bariere de preț la achiziția energiei electrice și a gazului natural de la producător către furnizori. A scăzut prețul de achiziție al energiei electrice și al gazelor naturale pentru furnizori, dar la populația casnică prețul nu a scăzut. S-a creat o marjă mult mai mare pentru furnizori în a-și mări profitul. Am propus Guvernului, în primă lectură, ridicarea acestor bariere de preț la producător pentru gazele naturale la 1 iulie 2020 și pentru energia electrică la 31 decembrie 2020”, a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu.

El s-a referit și la taxa de 2% impusă companiilor din Energie.

”Am vorbit despre ridicarea acelei taxe de 2% impusă companiilor din energie pe cifra de afaceri, o taxă care a crescut inutil factura românilor, o taxă în urma căruia s-au strâns peste 600 de milioane de lei în conturile ANRE și am propus Guvernului ca cu acești bani să se poată efectua proiecte în zona de energie, de eficiență energetică și să-i putem folosi și pentru consumatorul vulnerabil, pentru că tot în cursul anului 2020 ne-am propus să definim consumatorul vulnerabil și schema de finanțare a acestuia. Avem două infringement-uri. Unul, în derulare, cu privire la blocarea exporturilor de gaze naturale, pe care îl vom ridica prin această ridicare a barierelor de la 1 iulie și un pre-infringement cu privire la Ordonanța 19, care a modificat OUG 114 practic independența reglementatorului a fost afectată iar Parlamentul și Guvernul au intervenit și au impus o rată a rentabilității de 6,9% a companiilor de distribuție din domeniile energiei electrice și de gaze naturale”, a adăugat ministrul Economiei.

Urmăriți-ne și pe Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele