Home Actualitate Ministrul Sănătății, despre cadrele medicale infectate: Este o meserie în care există acest risc

Ministrul Sănătății, despre cadrele medicale infectate: Este o meserie în care există acest risc

0
Ministrul Sănătății, despre cadrele medicale infectate: Este o meserie în care există acest risc
Foto: Bogdan Cristel
2 minute de lectură
Foto: Bogdan Cristel

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat miercuri la Sibiu referitor la cadrele medicale cu Covid-19 că în această meserie există și acest risc. „Aceste infectări vin într-un context în care, din abnegație, poate la un moment dat omitem ceva”, a spus Tătaru.

„Este o meserie în care există acest risc. Atâta timp cât ne asumăm să facem o meserie, aș recomanda colegilor mei, sunt și eu chirurg, să respectăm niște precauții. Aceste infectări vin într-un context în care, din abnegația cu care ne facem meseria, poate la un moment dat omitem ceva. Am o rugăminte: aveți grijă de voi pentru a avea grijă și de ceilalți”, a spus ministrul Sănătății.

El a precizat că scopul cadrelor medicale este de a proteja populația României. „Nu vreau să ne gândim să ne protejăm pe noi, ca și cadre medicale, avem de protejat un întreg sistem sanitar, o întreagă populație a României”, a mai spus Tătaru.

Acesta a precizat că în toate județele sunt cadre medicale infectate. Numai în Suceava sunt, potrivit ministrului, peste 150 de cadre medicale cu Covid-19.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here