

Ministerul Sănătății a anunțat că a trimis o echipă de control încă de vineri seara la Spitalul Floreasca, unde o pacientă a fost incendiată în timpul unei intervenții chirurgicale. Avertizând că nu va avea nicun fel de milă pentru cei care au greșit, ministrul Victor Costache menționează pericolul unei mușamalizări, precizând că mai mulți chirurgi refuză să coopereze. Totodată, Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din Municipiul București a decis să se autosesizeze și a demarat o investigație.
Ministerul Sănătății a luat act de situația regretabilă de la Spitalul Clinic de Urgență București, unde o pacientă a suferit arsuri grave chiar în sala de operație. Încă din cursul serii de ieri, o echipă din cadrul Inspecției Sanitare a DSP București, a demarat un control la unitatea sanitară. A fost verificat protocolul operator din data când s-a produs intervenția chirurgicală și s-au consemnat declarațiile unei părți din personalul implicat în incident. Restul personalului va fi audiat, luni, 30.12.2019, întrucât la data efectuării controlului nu a fost prezent, anunță Ministerul Sănătății.
Daca este cazul, vor fi mobilizați și specialiști de la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale care să verifice dacă aparatura medicală din sala de operații funcționează la parametri normal și dacă personalul medical a fost instruit și a luat cunoștință de modalitatea de funcționare a acestor echipamente, se arată în comunicat.
„Este regretabil că într-un spital de anvergura celui de la Floreasca se poate întâmpla un asemenea incident. Ieri seara, când am primit informația, am și dispus trimiterea imediată a unei echipe de control de la Inspectia Sanitară, fiindcă exista pericolul mușamalizării acestui caz. Acum, starea de sănătate a pacientei e pe primul plan și facem toate eforturile necesare pentru a o stabiliza. Nu vom avea niciun fel de milă față de cei care au greșit, mutilând această pacientă și punându-i serios viața în pericol. Surprinzătoare este atitudinea unor chirurgi implicați în acest incident, care refuză să coopereze cu echipele de control de la MS și DSP București. Ministerul Sănătății, în funcție de rezultatele anchetei, va sesiza Colegiul Medicilor și alte instituții competente. Nu vreau să mă antepronunț, însă este vorba de un caz revoltător, în care un pacient vine cu încredere și-și pune viața în mâna medicilor și ia foc pe masa de operație“ a declarat ministrul Sănătății, Victor Costache.
În urma informațiilor din mass-media referitoare la un incident apărut în timpul unei intervenții chirurgicale la Spitalul Clinic de Urgență București, Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din Municipiul București a decis să se autosesizeze și a demarat o investigație, a anunțat Biroul Executiv al CMMB. ■