Cine va omorî Green Deal-ul european?
ÎN „MINORITY REPORT”, o poveste de Philip K. Dick, un tip de mutant special este capabil de a prezice crimele înainte de a se întâmpla. Viitorii vinovați sunt numiți, arestați și găsiți vinovați de „pre-crime” pe baza cuvântului unei echipe de adevăr-grăitori, controlați de o unitate specială de poliție. Un astfel de sistem ar fi binevenit la Bruxelles, unde șefii UE cântăresc soarta faimosului său Green Deal european. Pentru moment, proiectul pare să plesnească de sănătate. O nouă lege a climei, care va obliga membrii UE să oprească emisiile nete de carbon până în 2050, a fost lansată formal pe 4 martie. Sume de bani fantastice au fost promise. O grămadă de alte legi noi sunt planificate. Cu toate acestea diplomații și oficialii încep să se teamă de ce e mai rău. Cine va omorî Green Deal-ul european?
Primul vinovat potențial e Polonia, care s-a auto-declarat a nu fi legată de obiectivul 2050. Global, politica climatică se dovedește atât de conflictuală parțial pentru că țările care au beneficiat cel mai mult din transformarea carbonului în bani cer acum altora să nu urmeze aceeași cale ușoară. Țările sărace, argumentează, adeseori în mod justificat, că ele plătesc nota de platǎ de la masa țărilor bogate. O astfel de dezbatere există, de asemenea, într-o versiune redusă la proporții europene. În timp ce Europa de vest inventează modalități de a reduce utilizarea autovehiculelor, părți din Europa de est se plâng că încă au nevoie să construiască autostrăzi. Diplomații cinici sugerează că rezistența poloneză va slǎbi dacă destul de mulți bani sunt acordați pentru a reduce impactul. Diplomații polonezi fac foarte puține lucruri ca să îi contrazică. Rezistența Varșoviei e posibil să nu mai dureze mult.
Dacă o bandă de mutanți care prezic crimele precum în Minority Report ar exista, atunci casa ei naturală ar fi în Comisia Europeană. În povestirea lui Dick, John Anderton, ofițerul care se ocupă de pre-crime, este acuzat de o crimă care încă nu a fost comisă. Unii stângiști sunt de asemenea tentați să învinovățească comisia pentru omorârea Green Deal-ului la naștere, prin faptul că nu este destul de ambițioasă în propunerile sale. Luată că atare, acuzația este absurdă. Nici un alt mare bloc nu a orchestrat o promisiune de a fi neutru în emisiile sale de carbon până în 2050. În total, investiții de un trilion de euro au fost rezervate pentru proiecte verzi în următoarea decadă.
Însă contabilii bruxellezi sunt cunoscuți pentru faptul că ies cu cifre suspicios de mari și rotunde. Atingerea cifrei de un trilion implică presupuneri eroice despre abilitatea UE de a aduce investiții private și despre rapida redenumire de fonduri care ar fi fost oricum cheltuite. În materie de bani adevărați, UE are doar 7,5 miliarde de euro disponibili. Această sumă nu e mare când e împărțită la 7 ani și între 27 de țări.
Deși comisia caută căi de a își slabi regulile de ajutor de stat pentru a încuraja guvernele să ofere mai mulți bani, ea s-a opus unor măsuri mai puternice. Perspectiva slăbirii regulilor fiscale, astfel încât statele membre care investesc masiv în chestiuni verzi fără să li se dea peste mânǎ de către birocrați, apare slabă. O astfel de politică este nedorită de țările nordice frugale, precum Germania, care se tem că guvernele vor aruncă cu bani în proiecte personale punând doar o etichetă verde pe ele. Învinovățirea comisiei pentru faptul că e ținută într-o lesă scurtă nu este corectă.
Cel mai probabil infractor de a fi arătat de mutanții din subsolul sediului comisiei este Germania. Angela Merkel s-ar putea să fi reușit să își convingă partidul său de centru-dreapta să susțină ținta 2050. Însă a adera la ținte îndepărtate este ușor pentru un lider care știe că ea va fi de mult plecată, arată un diplomat. Când vine vorba de măsuri de termen mai scurt, plângerile deja au început. Un ministru german a trimis o scrisoare la Bruxelles cerând că UE să fie indulgentă cu producătorii de mașini în privința planurilor de a reduce emisiile pentru anul viitor. Europarlamentarii germani sunt foarte vorbăreți despre planurile de a reduce emisiile între 50 și 55% de la nivelele din 1990 până în 2030.
Obiecțiile din Europa de est pot fi rezolvate. Tranziția către o economie mai verde costă bani, de vreme ce liderii nu doresc să lase o generație de muncitori pe drumuri. Este dificil din punct de vedere politic să cheltuiești banii contribuabililor pentru plata minerilor chiar în țara unui politician, dar să trimiți banii la vecini. Însă este posibil. Pe de altă parte, frâna de mânǎ germană s-ar putea dovedi mai greu de eliberat. Germania are o istorie cu ambițiile verzi care se scufundă. Decizia panicată a dnei Merkel de a elimina gradual centralele nucleare după dezastrul de la Fukushima a forțat țara să ardă cantități imense de cărbune murdar. Chiar și scandalul „dieselgate,” când producătorii germani de mașini s-au angajat în activități dubioase, mergând de la falsificarea rezultatelor emisiilor până la gazarea maimuțelor într-un laborator în timp ce se uitau la desene animate, nu a oprit guvernul german de a face lobby împotriva unor reglementări mai dure anti-poluare.
Prea mare pentru a fi intimidată, prea mare pentru a fi mituită
Germania nu își impune întotdeauna punctul de vedere, însă de obicei este îndeajuns de puternică ca să nu-i lase pe alții să și-l impună pe al lor. Că regulă, ceea ce Germania nu vrea, Europa nu primește. Decade de discuții au eșuat în a convinge țări mari precum Franța și Italia de a adopta reforme structurale în economiile lor; ele au fost destul de mari pentru a respinge astfel de cereri. Germania s-ar putea dovedi la fel de obtuză când vine vorba de „înverzirea” economiei sale de succes, însă intensiv carbonică. Ironiile acestei situații se acumulează rapid. Casă celui mai puternic partid verde din Europa stă în calea unui pachet complex privind legislația de mediu. Reformele promovate de primul președinte german al comisiei din ultimii 50 de ani se confruntă cu cea mai mare opoziție în țara ei.
În „Minority Report” John Anderton se frământă cu problema liberului arbitru după ce i s-a spus că va omorî pe cineva. În cele din urmă, el alege să comită crimă, însă doar pentru a se asigura că programul își păstrează precizia. Liberul arbitru în politică este mai simplu decât în science fiction. Un „cancelar verde”, odată o chestiune considerată a fi o fantezie, este acum imaginabil, Partidul Verde fiind pe locul doi în sondaje. Pe măsură ce mediul devine mai important pe agendă, chiar și partidele de centru-dreapta trebuie să gândească cum să echilibreze sprijinul pentru afaceri cu verdele strident. O astfel de schimbare ar putea să salveze Green Deal-ul. Însă dacă pre-crimă ar fi existat la Bruxelles, Germania ar fi deja la închisoare. ■
Acest articol a apărut în secțiunea Europa a ediției tipărite sub titlul „Minority Report: ediția bruxelleză”