Motorină mai ieftină pentru cercetare agricolă

28
4 minute de lectură

Măsura funcționează dacă se testează soiuri de plante.

Foto: Getty Images / Guliver

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a întocmit un proiect de hotărâre de guvern prin care vrea să elimine discriminarea la care au fost supuse până acum institutele de cercetare care testează și înregistrează soiuri, prin neacordarea reducerii la acciza pe motorina utilizată în agricultură. Aplicarea schemei de ajutor de stat este prevăzută într-o directivă europeană privind rata redusă a accizei, exprimată ca echivalentul în lei/1000 litri a valorii de 21 euro/1000 litri, și este prevăzută în Codul fiscal. Categoriile de beneficiari ai schemei de ajutor de stat au fost extinse, la acestea adăugându-se institutele care au ca obiect de activitate testarea și înregistrarea soiurilor, „ceea ce a condus până în prezent la neeligibilitatea acestor entități pentru sprijinul acordat prin reducerea accizei la motorină utilizată la lucrări din câmpurile de uniformizare și câmpurile experimentale de pe suprafețele administrate de către aceste entități”, consideră Ministerul Agriculturii.

Se suplimentează bugetul

Sumele necesare vor fi alocate de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru fiecare an de implementare. Astfel, pentru anul 2019, suma alocată pentru plata ajutorului de stat este de 580.000,00 mii lei. Din această sumă s-au efectuat deja plăți până la data prezentului proiect normativ, iar sumele rămase nu sunt suficiente pentru derularea schemei în continuare. Prezentul proiect de act normativ propune soluții legislative care completează lista beneficiarilor schemei de ajutor de stat, în vederea eliminării situației discriminatorii privitoare la institutele/stațiunile beneficiare. Totodată, proiectul de act normativ prevede majorarea sumei alocate pentru plata ajutorului de stat în anul 2019, de la 580 de milioane de lei, la 595,6 milioane de lei, pentru a se asigura resurse financiare pentru plata ajutorului de stat aferent perioadei aprilie-iunie 2019. Această modificare este fundamentată pe considerentul că din suma totală alocată, de 580 milioane de lei, în anul 2019 au fost efectuate plăți în valoare de 492,9 milioane lei, astfel: 274,38 milioane lei – plăți aferente perioada iulie-sept. 2018; 89, 32 milioane de lei – plăți aferente perioada oct.-dec. 2018; 129,2 milioane de lei –plăți aferente perioada ian-martie 2019; suma disponibilă pentru plata ajutorului de stat aferent perioadei aprilie-iunie 2019 este de 87 milioane de lei, insuficientă achitării contravalorii ajutorului de stat. Astfel, este necesară alocarea suplimentară a sumei de 15,5 milioane de lei, în completarea sumei disponibile în anul 2019, având în vedere suma determinată la plată și solicitată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. „Adoptarea măsurilor prevăzute în actul normativ permite diminuarea efectivă a costurilor de producție prin rambursarea sumelor reprezentând diferențele de accize în anul 2019 și stimulează desfășurarea în continuare a activităților din agricultură. În ședința de guvern din 29 martie 2019, a fost aprobată hotărârea pentru completarea unei hotărâri de guvern din anul 2014, privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, cu un alineat nou, care prevede suma de 580.000.000 lei alocată pentru plata ajutorului de stat, ce se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Pentru anul 2019, cuantumul sprijinului financiar este de 1,7964 lei/litru motorină. Schema de ajutor de stat se aplică începând cu anul 2015 prin aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate, care se acordă sub formă de rambursare. Beneficiarii schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură erau până acum: producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale și/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizații de producători recunoscute, după caz, care exploatează terenuri agricole/dețin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere; organizațiile și federațiile de organizații de îmbunătățiri funciare; organismele/organizațiile de cercetare, respectiv universitățile, institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol. ■

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele