Buttonwood

Mulți investitori pariază pe „factori” precum mărimea, valoarea și dinamismul

Și dacă mulțimea se va ralia și ea?

37
5 minute de lectură

FINALA CAMPIONATULUI european de fotbal din 1976 a fost decisă la loviturile de la 11 metri. Șutul învingător, tras de Antonin Panenka, din Cehoslovacia, a fost o frumusețe. Din pregătirea îndelungată și din forma corpului lui Panenka, portarul vest-german Sepp Maier a ghicit că șutul va merge mult în stânga lui. El a plonjat anticipat. Panenka a făcut însă ceva neașteptat. Cu calm, el a plasat mingea în centrul porții, pe care Maier tocmai îl eliberase.

Înarmați cu această poveste, ne întoarcem repede înapoi la prezent, ca să contemplăm un alt joc cu marje fine: investițiile. Și aici, succesul depinde, adesea, de capacitatea de a fi mai deștept decât ceilalți. Într-adevăr, adepții investițiilor prin factori – cumpărarea unor coșuri de acțiuni cu caracteristici care s-au dovedit că bat media de pe piață – spun că asta funcționează prin exploatarea slăbiciunilor cronice ale investitorilor. Dacă banii nerozi se tot duc spre colțuri, profiți mergând pe centru. Îți ții nervii tari.

Pentru asta este nevoie să crezi că viitorul va fi ca trecutul. Și acolo unde este încredere, e mereu și îndoială. Lumea investițiilor evoluează, la fel ca și fotbalul. Pe măsură ce tot mai mulți jucători au adoptat strategia lui Panenka, portarii s-au prins de mișcare. A apărut o nouă categorie: eșecul lui Panenka. Ținând cont de asta, investitorii care se bazează pe factori vor tresări la un gând cumplit pentru ei: și dacă profiturile vor fi afectate de ubicuitatea strategiei înseși?

PERTH, AUSTRALIA - MAY 19: Sydney FC goalkeeper Andrew Redmayne makes a save to deny Andy Keogh of Perth Glory in the penalty shoot out during the 2019 A-League Grand Final match between the Perth Glory and Sydney FC at Optus Stadium on May 19, 2019 in Perth, Australia. (Photo by Robert Cianflone/Getty Images)

Rădăcinile investițiilor bazate pe factori sunt cel puțin la fel de vechi ca lucrarea canonică din 1992 a lui Eugene Fama, un economist laureat al premiului Nobel, și a lui Kenneth French. Ei au descoperit că firmele listate care erau relativ mici sau ale căror acțiuni aveau un preț scăzut în raport cu valoarea activelor aduceau profituri mai mari decât media. Ei au propus ca mărimea și valoarea să fie factori care să justifice o recompensă peste și deasupra celei pentru acceptarea riscului pieței, cunoscut ca beta. Cercetările ulterioare au identificat alți factori de succes pentru companiile cu dividende puternice (factorul randament) sau profitabilitate înaltă (calitate) sau la acțiunile care au crescut mult (dinamism) sau care fluctuează doar puțin (volatilitate redusă).

Investitorii au luat seama. Trilioane de dolari sunt investiți, acum, în strategii bazate pe factori sau „smart-beta”. O nouă lucrare a lui James White și Victor Haghani, de la Elm Partners, o firmă de management de fonduri, avansează motivele pentru a fi sceptici privind continuarea succesului lor. O primă problemă este incertitudinea referitoare la motivul pentru care primele de factori există pur și simplu. O opinie spune că nu este vorba decât de risc. Firmele mici sau slab evaluate sunt mai riscante, pentru că ar putea da faliment într-o recesiune realmente profundă. Asta poate fi de înțeles. Dar e mai greu de imaginat o poveste convingătoare despre risc în privința dinamismului sau, să zicem, a volatilității reduse.

Opinia alternativă este că factorii există din cauza deficiențelor altora. Dinamismul funcționează pentru că investitorii, în general, tind să reacționeze prea lent la veștile bune despre perspectivele unei companii. Alte prime de factori sunt puse pe seama fricțiunilor din industrie. Dacă, să zicem, fondurile de pensii au ținte ambițioase, dar nu au voie să folosească efectul de levier pentru a spori profiturile, o strategie secundă ca rezultate este de a apleca portofoliul spre acțiunile cu volatilitate mare. Prin aceasta, acțiunile cu volatilitate mică sunt excesiv de ieftine.

Marea întrebare este dacă ar trebui să ne așteptăm ca aceste bizarerii să continue. Odată ce a fost identificată o cale de a obține profituri peste piață, ea ar trebui să fie mai greu de exploatat. „Mari cantități de capital oportunist tind să miște piața spre o eficiență mai mare,” spun Whote și Haghani. Cu toate defectele și excentricitățile lor comportamentale, oamenii ar trebui să poată să învețe din greșelile lor cele mai costisitoare. Creșterea rapidă a fondurilor de index, în care investitorii se mulțumesc cu profituri medii, deținând toate acțiunile principale de pe piață, sugerează acest lucru.

O parte din atractivitatea investițiilor bazate pe index este că sunt ieftine. Investițiile bazate pe factori, prin contrast, presupun o mare agitație – și deci cheltuieli. Un studiu detaliat, efectuat de AQR Capital Management, una dintre marile firme specializate în investițiile bazate pe factori, arată că circa 40% din profiturile brute de factori au fost costurile de tranzacție. Costurile sunt aproape de nivelul cantității de bani care influențează nefavorabil prețul acțiunilor. Această cifră este suficient de mare pentru a genera îngrijorări, spun cei doi de la Elm. Ea ar putea crește și mai mult, pe măsură ce se acumulează mai mulți bani. Dacă primele de factori vor și ele mai mici în viitor, costurile de tranzacționare vor înghiți o parte mai mare din profiturile suplimentare.

Nu poate fi sigur mereu că ceea ce a funcționat în trecut va funcționa și în viitor. Șuturile de la 11 metri erau considerate niște loterii; ele sunt, acum, exerciții de data-mining. Fiecare portar cu fiecare executant știe ce a făcut în trecut oponentul său. Cei mai buni marcatori de la 11 metri încă speră să îl determine pe portar să se miște primul. Dar portarii nu pot fi păcăliți așa ușor. Și ei pot să îți țină nervii întinși.

Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Factorul frică”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele