Negocierile pentru noul guvern şi mizele politico-electorale ale perioadei

47
6 minute de lectură

Interesante – discuţiile în vederea alcătuirii unei noi echipe guvernamentale. Cabinetul PSD a fost demis prin adoptarea, pe 10 octombrie, a moţiunii de cenzură votate de următoarele grupări politice: PNL, USR, PMP, adică opoziţia „clasică” a ultimilor trei ani, Pro România, ALDE şi UDMR, distanţate treptat de PSD, şi parte din Grupul minorităţilor etnice altele decât cea maghiară. Liberalii, cea mai mare dintre aceste formaţiuni şi prima din ţară la ultimul scrutin popular, al europarlamentarelor din 26 mai, îşi anunţaseră şi şi-au confirmat intenţia de a-şi asuma preluarea guvernării. Celelalte cinci partide care votaseră pentru moţiune au avut poziţii divergente. PMP şi-a dorit câteva portofolii în viitorul guvern, restul – nu, iar ALDE a anunţat că nu va vota decât o echipă monocoloră liberală. USR a solicitat adoptarea unor legi, dar alţii s-au opus fie uneia, fie alteia dintre ele. UDMR nu doreşte alegeri în două tururi pentru primari. ALDE respinge ideea desfiinţării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, blamată nu doar de către liberali şi userişti, ci şi de corpul magistraţilor şi de partenerii internaţionali ai României. Ideea de a forţa alegeri anticipate după cele prezidenţiale, agreată de partidele în creştere, PNL, USR şi Pro România, acceptabilă, prin asociere, şi pentru ALDE, e privită cu îngrijorări mai degrabă nedeclarate dinspre UDMR, stagnant, şi dinspre PMP, nesigur asupra atingerii pragului de acces în parlament. Şi au fost şi alte puncte de dezacord.

În cursul negocierilor demarate de liderul liberal şi premier desemnat Ludovic Orban, cele cinci partide partenere au anunţat că nu vor vota noul guvern dacă nu li se vor satisface doleanţele, deşi era evident că liberalii nu-i pot mulţumi pe toţi aliaţii de la moţiune deodată, pentru solicitările unora sau altora nemaiexistând – deci – o majoritate de susţinere parlamentară. Ecourile din presă au prins acute: criză gravă, premierul desemnat nu se-nţelege ba cu partidul X, ba cu Y, armonizare imposibilă etc. Comentarii exagerate în absenţa distincţiei obligatorii dintre poziţiile de negociere şi deciziile finale. Jocul politic obligă întotdeauna partidele să-şi promoveze imagini cât mai ferm conturate, cât mai convingătoare, cu atât mai mult în condiţii de campanie – aş zice – multiplă, nu doar pentru apropiatele alegeri prezidenţiale, ci şi pentru localele şi parlamentarele care vin şi ele curând. Era – aşadar – logică adoptarea unor poziţii „maximaliste” în discuţiile exploratorii cu premierul desemnat, formaţiunile în cauză transmiţând astfel publicului larg şi propriilor votanţi mesaje electorale: ăştia suntem, asta susţinem, chiar dacă nu vom putea obţine tot ce cerem. Datele problemei se schimbă mult în momentele de decizie. Poţi atunci să explici că ţi-ai dorit anumite lucruri, însă trebuie să cedezi pe ici, pe colo, pentru a asigura guvernarea şi stabilitatea ţării. Invers, ar fi extrem de greu, practic imposibil să justifici de ce, după votul pentru moţiune, pentru îndepărtarea guvernului Viorica Dăncilă, nu mai contribui la învestirea altei echipe executive, ceea ce ar conduce la prelungirea interimatului celei pentru a cărei înlăturare te-ai pronunţat deja. Formaţiunile noii majorităţi anti-PSD nu-şi pot asuma responsabilitatea menţinerii la guvernare a „pesedismului” pe care l-au acuzat vehement de comportament nedemocratic şi de incompetenţă. Preţul electoral ar fi teribil.

Altfel spus, partidele trebuie să aibă în vedere trei mize politico-electorale distincte şi totuşi interferente din cauza suprapunerilor perioadei: rotaţia la guvernare şi învestirea unui nou cabinet; proximele alegeri prezidenţiale; şi celelalte, localele şi parlamentarele, şi ele iminente. Primul subiect, cel mai „fierbinte”, căci el urmează pe agendă, e foarte important, desigur: contează pentru noi toţi cine şi cum gestionează ţara. La fel şi-al doilea: nimănui nu-i este indiferent numele celui care ocupă cea mai înaltă funcţie în stat. Subiecte – însă – practic tranşate: guvernul va fi liberal, iar Klaus Iohannis va obţine al doilea mandat. Drept care pentru partide contează, înainte de orice altceva, alegerile din 2020, când speră să obţină poziţii cât mai bune sau cât mai puţin diminuate în administraţia locală şi-n Adunarea legislativă, respectiv în structura de putere care ar urma să se instaleze pentru patru ani. Toată lumea, y compris PSD-ul, mai puţin liberalii, favorizaţi de preluarea Palatului Victoria şi de succesul previzibil al candidatului lor prezidenţial, se pronunţă acum asupra rotaţiei la guvernare prin mesaje – de fapt – electorale. Cât despre competiţia pentru şefia statului, ea are o miză ciudată, conjuncturală, tot în perspectiva celorlaltor scrutinuri: intrarea în turul al doilea, alături de Iohannis, în rol perdant! PSD, USR şi Pro România-ALDE, ai căror candidaţi, Viorica Dăncilă, Dan Barna şi Mircea Diaconu, sunt creditaţi cu şanse de a prinde finala, au aici un interes major: formaţiunea al cărei reprezentant se califică va obţine un important plus simbolic care se poate dovedi decisiv pentru obţinerea peste câteva luni, maximum un an, a unui procent mai mare de voturi, pe când perdantele vor înregistra, foarte probabil, reculuri în susţinerea populară.

Interesantă şi ciudată situaţie: politicienii ar trebui să fie interesaţi mai ales de ce se va-ntâmpla în pasul 3, dar par absorbiţi de disputele de moment, privitoare la guvernul de tranziţie în curs de instalare, în pasul 1; şi, minus liberalii, au tot interesul să tragă tare în cursa pentru şefia statului pentru a-şi impune… perdantul, dar, tot polemizând în imediat, cam neglijează adevărata miză din pasul 2, căci, după cum vedem, campania prezidenţială cam lâncezeşte. Probabil că o vom vedea brusc revigorată în cele două săptămâni care-au mai rămas până la primul tur… ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele