Negocierile UE-Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit ar putea începe săptămâna viitoare

28
2 minute de lectură

Ţările Uniunii Euroene urmează să adopte, marţi, mandatul de negociere privind viitoarele relaţii cu Marea Britanie, astfel că discuţiile post-Brexit ar putea începe săptămâna viitoare, a declarat luni un diplomat european de rang înalt citat de agenţia de presă Reuters, relatează Mediafax.

„Este de aşteptat ca mandatul de negociere să fie adoptat mâine, ceea ce ne-ar permite să iniţiem negocierile foarte curând, chiar şi la începutul săptămânii viitoare“, a declarat diplomatul european, sub protecţia anonimatului.

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale. Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt. Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană.

Downing Street susţine că vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie.

Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a avertizat că Bruxellesul şi Londra se îndreaptă spre o confruntare puternică. „În materie de probleme comerciale şi în privinţa viitoarelor relaţii, ne vom sfâşia reciproc. Dar aşa este în negocieri, fiecare parte îşi va apăra interesele proprii. Sperăm să ajungem cât mai rapid posibil la un acord, deşi sunt multe subiecte şi vom avea de gestionat probleme serioase“, a declarat Jean-Yves Le Drian duminică, la Conferinţa pentru Securitate de la München. ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele