Niște anticipate prea îndepărtate

184
6 minute de lectură

Decizia de luni seară a CCR a bulversat scena politică. Cu toate acestea nu este chiar surprinzătoare.

A fost speculată o imprudență verbală a domnului Ludovic Orban, care a pierdut un prilej să tacă.

Domnul prim–ministru nu numai că a spus că nu are obiectivul de a strânge o majoritate parlamentară, ci și că nu dorește să treacă de votul legislativului. Pe lângă toate acestea, guvernul nu avea majoritate parlamentară.

Chiar dacă aceasta era intenția, premierul nu trebuia să o spună. A fost pisica cu clopoței.

Abia după verdictul CCR, domnul Orban a încercat să dreagă busuiocul și și–a declarat intenția de a forma o majoritate. Numai în aceste condiții, președintele Iohannis îl poate desemna din nou tot pe el.

Numai că poziția domniei sale pare destul de șubrezită, deja vehiculându–se trei variante de premier în afară de actualul.

Astfel, s–a dat impresia că PNL procedează similar PSD, care și–a trântit singur douǎ guverne, pe lângă telenovela adoptării noaptea a celor 25 de OUG.

CCR nu îi poate interzice președintelui Klaus Iohannis să-l numească pe Ludovic Orban ca prim-ministru.

Principala problemă este că Ludovic Orban a declarat că PNL nu va vota noul Cabinet, deoarece scopul este convocarea alegerilor anticipate.

Conform CCR, premierul are obligația de a căuta formarea unei majorități parlamentare.

Dar, în actualul context, domnului Ludovic Orban îi este greu să dovedească formarea unei majorități parlementare.

Situaţia actuală este foarte asemănătoare cu cea din 2009, când primul premier desemnat, Lucian Croitoru, eșua în parlament. În mod identic, parlamentul a hotărât nesocotirea celei de-a doua propuneri de premier.

După prezidenţiale a apărut altă propunere, Liviu Negoiţă.

Putem spune că vina este oarecum împărțită. Pe de o parte CCR și–a depășit clar atribuțiile, intervenind în jocul politic, iar pe de altă parte imprudențele PNL au facilitat acest lucru.

Multă lume se întreabă de ce forul constituțional a căpătat o putere așa de mare în ultimii ani.

Legislația referitoare la organizarea și funcționarea CCR a rămas aceeași în linii generale. Ce s–a schimbat în sens negativ este configurația politică și calitatea judecătorilor constituționali.

Dintre cei nouǎ, patru au ajuns judecători constituționali sprijiniți de PSD (Valer Dorneanu, Cristian Deliorga, Marian Enache și Gheorghe Stan). Cristian Deliorga este cunoscut în Constanța ca fiind apropiat de clanul transpartinic Hașoti și ca „protectorul“ (ca să ne exprimăm politicos) Adinei Florea. Gheorghe Stan a fost predecesorul Adinei Florea în fruntea SIIJ. Mona Pivniceru a fost teoretic propulsată de PNL. Profilul ei moral, performanțele ca ministru și calitatea de „prietenă intimă“ a lui Mihai Vlasov ridică mari semne de întrebare asupra obiectivității ei.

Daniel Morar a fost numit în funcție de Traian Băsescu, dar face un joc sinuos și necurat.

Attila Varga, omul UDMR, este în trena PSD.

Livia Stanciu și Simina Tănăsescu, numite de președintele Iohannis, sunt singurele care mai țin piept politizării Curții. Oarecum curios, ele s–au abținut de la vot, ceea ce înseamnă că bâlbele PNL au fost prea mari.

Așa cum este legea ei de organizare, este foarte ușor ca CCR să fie politizată, ceea ce au făcut toate partidele și președinții de după 1989. Dacă s–ar schimba legea în sensul depolitizării și profesionalizării forului constituțional (exemplul fiind Germania în primul rând, dar nu numai) situația ar fi alta.

Dacă tot vorbim de Germania, în 2005 a fost un caz similar. Cancelarul de atunci, Gerhard Schroeder a cerut un vot de încredere Bundestagului și a dorit ca propriul partid sǎ susțină moțiunea de cenzură pentru a se ajunge la anticipate. Opoziția a sesizat acest aspect Tribunalului Constituțional. Acesta a respins sesizarea Opoziției, considerând că nu este de competența ei să judece conflictele politice.

Până la urmă s–a ajuns la alegeri anticipate și s–a format o mare coaliție PSD – CDU – CSU, similar coliției PSD – PDL din 2009. Angela Merkel a devenit cancelar.

Din păcate, nici președintele Iohannis și nici doamna Simina Tănăsescu, care a fost câțiva ani șefa Departamentului de Reformă Constituțională de la Cotroceni, nu au făcut aproape nimic în acest sens.

Ne referim aici la reforma statului, reforma constituțională și a CCR.

Oricum, se vede că acțiunile guvernului Orban nu sunt bine pregătite din punct de vedere juridic. Nu trebuie să ne mire, văzând unele numiri în funcții publice.

Ministrul justiției, Cătălin Predoiu, face un joc dublu cu PSD. Nu trebuie să ne mire, având în vedere faptul că în trecut a negociat cu Viorel Hrebrenciuc, are o veche relație de prietenie cu Lia Savonea și este partener într-o societate de avocatură cu mari interese în justiție.

Iar CCR a dat excesiv de multă putere ministrului justiției.

Toate partidele care după 1989 s–au opus PSD s–au caracterizat de multe ori prin  amatorism, comportament de adolescent imberb și lipsa unei politici de cadre.

PNL a fost atât de naiv, încât deocamdată a oprit PSD din cădere.

Ei nu înțeleg că PSD–iștii de multe ori sunt mai inteligenți ca ei. Ca o dovadă în acest sens, dintre cele trei variante care îl exclud pe Ludovic Orban, douǎ sunt din afara partidului.

Marea problemă a PNL în perioada imediat următoare este găsirea unei locomotive electorale, pe care deocamdată nu o au.

Încheiem prin trei proverbe.

„Întotdeauna apa învinge piatra. Nu prin forţă, ci prin perseverenţă.“ (Confucius)

„Doar cei care riscă să meargă prea departe, pot afla cât de departe pot ajunge.” (T.S. Elliot)

„Mai bine să fii pălmuit de adevăr, decât sărutat de o minciună.” (proverb anonim) ■

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele