Noile măsuri luate de Primăria Capitalei

38
7 minute de lectură
Sursa: Facebook

Urmăriți-ne și pe Facebook

Consilierii generali au respins, joi, transmiterea unei părți din bulevardul Unirii către Sectorul 3. Ana Ciceală (USR) spune că prin acest transfer Primăria Sectorului 3 ar fi vrut să acopere o cheltuială ilegală din urmă cu mai mulți ani.

„Se aprobă transmiterea bd. Unirii (tronsonul cuprins între Piața Alba Iulia și bd. Mircea Vodă din administrarea Consiliului General al Municipiului București – Administrația Srăzilor în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3, cu excepția administrăii instalațiilor de semaforizare și reglementarea semnalizării rutiere a acestuia, în vederea realizării lucrărilor de amenajare/ reamenajare urbană”, se arată în proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliul General al Municipiului București (CGMB) de joi și care a fost respins.

În raportul de specialitate al proiectului, semnat de primarul Gabriela Firea, se arată că cei de la Consiliul Local al Sectorului 3 au făcut solicitarea pentru transfer.

„În vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite în domeniul administrării drumurilor publice și a lucărilor de artă, în principal a acelor acțiuni care să conducă la continuarea procesului de modernizare și reabilitare a infrastrcturii, în scopul creșterii calității mediului și a indicilor de calitate ai vieții pentru locuitorii Capitalei, consider oportună solicitarea Consiliului Local al Sectorului 3 de a realiza lucări de amenajare/reamenajare a bd. Unirii“, se arată în raport proiectului respins.

Proiectul privind transferul acestui bulevard la Sectorul 3 a fost și luna trecută pe ordinea de zi a ședinței CGMB, însă a fost respins și atunci, în ciuda faptului că avea novoie de o majoritate simplă, potrivit noului Cod Administrativ.

Amenajarea bulevardului Unirii este una controversată, iar potrivit Anei Ciceală, consilier USR, în urmă cu 4 ani, un raport al Curții de Conturi arată că o investiție de 100 de milioane de lei a Primăriei sectorului 3, pentru amenajarea unei părți a acestei artere, ar fi fost făcută ilegal, bulevardul fiind în administrarea Primăriei Capitalei.

„Robert Negoiță vrea să acopere ilegalitatea cheltuirii banilor pe acest bulevard, sunt 100 de milioane de lei, pe care i-a cheltuit complet nelegal, a constat și Curtea de Conturi asta, și acum practic cere sprijinul colegilor din PSD-ALDE să acopere ilegalitatea și să scape de răspunderea inclusiv penală. Cele 100 de milioane de lei au fost cheltuite pentru amenajarea bulevardului, acum mai mulți ani, în mod complet nelegal, amenajând bulevardul chiar daca nu-l avea în administrare“, a declarat Ana Ciceală, consilier USR în cadrul Consiliului General ala Municipiului București, potrivit Mediafax.

Pe de altă parte, primarul Sectorului 3 spune că nu este nicio ilegalitate în ceea ce privește refacerea bulevardului, și îi acuză pe politicienii „care propagă aceste minciuni“ că nu sunt în stare să planteze un copac.

„Nu există nicio ilegalitate, politicienii care propagă aceste minciuni sper că sunt doar dezinformați, deși tare îmi este frică de faptul că sunt niște diletanți răuvoitori. Așa cum se poate constata din documentele oficiale și publice ale Curții de Conturi, se impune doar reglementarea din punct de vedere contabil a investiției făcute, investiție existentă și de care beneficiază toți locuitorii capitalei. Nu există niciun cuvânt, nici măcar sinonim cu noțiunea de ilegal. Este doar o nouă încercare disperată a unora care nu sunt în stare să planteze nici măcar un copac, oameni care știu doar să stea pe margine și să inventeze probleme“, a declarat Robert Negoiță, conform sursei citate.

Primăria Capitalei va acorda 100 de milioane de lei în plus la subvenția STB

Primăria Capitalei a făcut o nouă rectificare bugetară prin care crește subvenția pentru transportul în comun cu 100 de milioane de lei, astfel că bugetul total pentru acest segment ajunge la un miliard de lei, potrivit unui proiect votat în ședința CGMB de joi.

Potrivit unui proiect de hotărâre votat în ședința CGMB de joi, Primăria Capitalei face o nouă rectificare bugetară, iar cea mai consistentă influență, pe plus, se regăsește la capitolul Transporturi, respectiv subvenția pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif.

Astfel, 100 de milioane de lei vor merge la acest capitol, iar bugetul total pentru subvenție va fi de un miliard de lei.

Tot pe plus va crește și bugetul de la Adminstrația Străzilor, cu aproape 3 milioane de lei, pentru consolidarea Podului Grant.

Pe de altă parte, bugetul Administrației Spitalelor ar urma să fie tăiat cu aproape 30 de milioane de lei, iar pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic cu 20 de milioane de lei.

Primăria Capitalei va reface Parcul Unirii cu 8,5 milioane de lei

Primăria Capitalei va investi 8,5 milioane de lei (aproximativ 1,8 milioane de euro) pentru lucrări de amenajare peisagistică a Parcului Unirii din centrul Bucureștiului, potrivit aceluiași proiect votat în ședința de joi a Consiliului General al Municipiului București.

„Parcul Unirii este un parc cu mare potenţial al agrementului urban, în prezent acesta reprezentând supradimensionarea unui scuar urban de cartier, un spaţiu verde fără funcţiune publică importantă, în afara băncilor stradale, ca parte a mobilierului urban, neexistând piese sau obiective care să atragă publicul în acest sit“, se arată în referatul de specialitate al proiectului votat în ședința CGMB de joi.

Proiectul prevede aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru lucrările de amenajare peisagistică a Parcului Unirii, în valoare de 8,5 milioane de lei, pe o perioadă de 8 luni, și sunt necesare următoarele lucrări:

– curăţarea terenului de resturi vegetale improprii;
– curăţarea şi eliminarea arborilor uscaţi din sit;
– eliminarea arborilor existenţi deasupra planşeului Dâmboviţa;
– umpluturi cu pământ vegetal în strat de 15 cm;
– nivelarea terenului;
– instalare sistem de irigaţii automatizat la nivelul întregului parc public;
– înlocuirea sistemului de iluminat public prin insalarea unui sistem nou de iluminat în care vor fi: stâlpi de iluminat cu înălțimea de 12 metri;
– refacerea axelor pietonale existente prin lăţirea acestora şi refacerea sistemului de borduri al aleilor;
– construcţia unui nou ax pietonal cu trasare de la est la vest şi conectarea ascensorului public din parc cu traficul pietonal spre zona de sud-vest a sitului;
– înlocuirea coşurilor de gunoi cu coșuri noi de tip ECO.

Primăria Capitalei va repara „Podul Mare“ din Cișmigiu cu o investiție de 3,3 milioane de lei

Primăria Capitalei va reface un pod din Parcul Cișmigiu cu o investiție de 3,3 milioane de lei, pe o perioadă de 8 luni, potrivit proiectului votat în ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de joi.

Municipalitatea va băga în reparații capitale „Podul Mare” din Parcul Cișmigiu, din centrul Bucureștiului.

În acest sens, în ședința de joi a CGMB s-a votat un proiect care prevede aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru repararea podului.

Potrivit proiectului, investiția va fi de peste 3,3 milioane de lei, iar durata execuției de 8 luni.

Lungimea totală a podului este de 24,3 metri iar lățimea este de 4 metri.

„Lucrarea are o valoare istorică deosebită, Pacrul Cișmigiu fiind monument istoric (…) Se impune un grad de protecție maxim, prin care se vor proteja valorile reparațiilor capitale menținându-se neschimbate aspectul arhitectural, volumetria, materialele și culorile originale“, se arată în proiect.

Urmăriți-ne și pe Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele