Noile norme de creditare sunt în măsură să prevină o nouă bulă imobiliară

201
5 minute de lectură

Cred că e destul de greu, ca analist, să ai opinii libertariene într-o săptămână și sociale în următoarea, noroc că publicul nu e prea bine educat ca să te taxeze.

Iată un motiv serios de a ne păstra nealterat discursul economic, pentru a observa că intensitatea investițională a companiilor, care se exprimă în investiții pe angajat, se plasează sub nivelul din Bulgaria și mult sub cel din Cehia, Polonia sau Ungaria. De ce e important acest indicator? Deoarece prosperitatea unei țări depinde de cantitatea de capital investit pe locuitor. Iar când un stat nu are suficient, îl importă. Și ca s-o poată face, are nevoie de un cadru fiscal prietenos și stabil.

Din păcate, la noi, în loc ca populaţia să prospere cu intrări de capital din exterior, aceasta a sărăcit cu taxele explicite și implicite (inflația) ca să se „fabrice” capitaliştii autohtoni, conectaţi politic, denumiţi baroni locali.

Statisticile actuale arată că au avut loc creșteri salariale ce ar da impresia că s-ar majora puterea de cumpărare. Din păcate, s-au mărit salariile la stat, mai ales în zona administrației locale, controlată de baroni. Adică, în loc să se coreleze cu sporuri de productivitate, remunerațiile se măresc pe baza redistribuirii, a unor taxe impuse celorlalți, iar în această categorie intră și inflația.

Și când salariile nu-s corelate cu productivitatea, atunci se intră în ceea ce avertizam la începutul anului, o spirală prețuri-salarii. Creşterile de preţ ale comercianţilor – ca urmare a excesului de cerere (bani) de pe piaţă – sunt însoţite de cereri de majorări salariale compensatorii peste rata inflaţiei. Iar apoi, după ce antreprenorii satisfac cererile angajaţilor, încearcă iarăşi să inflaţioneze mărfurile pe baza cererii nou-amplificate, după care lucrătorii închid cercul vicios cu alte cereri salariale.

În fine, cei care-s acum la putere nu pun degetul pe rană. Ar putea să explice ca să înţeleagă toată lumea că atunci când se fură în plină criză şi se triplează datoria externă, se aplică o „curbă de sacrificiu” salariilor, se „încordează” fiscalitatea în paralel cu escaladarea neperformanţei creditului, nu are cum să se „moştenească” un cadru economic relaxat. Dar în loc să fie normalizat, acesta e înrăutăţit cu politica de Wage-led Growth în sectorul neproductiv. Şi, fără să fie puse pe tapet toate aceste chestiuni, se discută netransparent de necesitatea de a înăspri fiscalitatea în „context european”, deşi impozitele şi contribuţiile sociale au ajuns să reprezinte o treime din cheltuielile totale ale românilor, sunt duble faţă de cheltuielile cu mâncarea, iar costurile salariaților cu taxele constituie 44% din totalul cheltuielilor, triplu față de cât plătesc pentru alimente.

Aşadar, în sectorul bugetar lucrau, în ianuarie 2015, 1,18 milioane de persoane. Între timp, numărul s-a mărit la 1,22 milioane. Și nu sunt doar mai mulți, dar au și salarii mai mari. În așa fel încât – așa cum am spus că se va întâmpla când am vorbit de invertirea efectului Balassa-Samuleson – toți românii își doresc să lucreze în sectorul neproductiv, la stat!

Iar aici, la nivelul salariilor din zona non-tradable majorate, apare problema. Fără a fi capabil să genereze sporuri de productivitate, care să se coreleze cu avansul remuneraţiilor, guvernul erodează venitul disponibil. Paradoxal, creşterea economică secătuieşte ţara, în loc să inducă prosperitate.

Se poate adăuga că majorarea lefurilor bugetarilor trage în sus prețul forței de muncă slab calificate. Adică, în situația în care creșterea remunerațiilor determină scumpirea bunurilor de bază, asistăm nu doar la inflatarea prețului mărfurilor, ci și al serviciilor, în contextul în care oricum numărul celor ce le prestează scade, pe seama migrației.

Suntem într-o secvență similară cu cea din zona euro, când Banca Centrală Europeană a inundat piața cu bani (quantitative easing – QE). Asta, pentru că aruncatul cu bani din elicopter (helicopter money) și stimularea consumului se pot realiza și prin intermediul măririi venitului minim garantat, al salariilor controlate de stat, cu riscul inducerii de deficite, în măsură în care veniturile nu avansează în pas cu productivitatea.

Și ceea ce mai merită subliniat este faptul că, după bulele imobiliare din trecut, era cazul ca autoritățile să evite producerea unora noi. Iată însă că primul „impuls” pe care-l au bugetarii cu veniturile mărite e să „alimenteze” prețurile din real estate. Dar, din fericire, această tendință nu pare sustenabilă, în condițiile în care noile norme de creditare nu sunt în măsură să stimuleze secvența, ceea ce face puțin probabil să ne confruntăm cu un nou bubble.

Principial vorbind, e indicat la nivelul creditului neguvernamental ca acesta să avanseze doar în paralel cu economisirea. Adică, majorarea veniturilor să fie stimulată să se transfere inițial în economii, nu direct în proprietate, cum se profilează actuala tendință, care induce riscul să dezechilibreze secvența economică. Ca să conchid, e bine că banca centrală combate trendul de cumpărare a proprietăților, în situația unor majorări salariale lipsite de sustenabilitate pe termen lung. Fiindcă, în lipsa unor economisiri suplimentare, cu credit s-ar putea achiziționa niște imobile ce vor fi achitate în două decenii, timp în care e puțin probabil ca veniturile rupte de productivitate să nu provoace dereglări contextul macroeconomic.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele