Un pact cu adevărat major rămâne la mare distanță

CU OBICEIUL său de a anunța acorduri comerciale doar pentru a le vedea dizolvate în câteva săptămâni, Președintele Donald Trump e un exemplu viu că vorbele sunt ieftine. Însă, pe 15 ianuarie, el a semnat un acord de comerț, de prima etapă, cu China împreună cu Liu He, vicepremierul chinez,publicaând conținutul său pentru ca întreaga lume să îl poată vedea. Cele 86 de pagini pun bazele unei noi relații economice între acești doi giganți. Pe lângă unele măsuri binevenite, sunt și  unele mari probleme – cât și niște omisiuni care sar în ochi.

În întregul său, însă, se poate distinge un tipar comun. Clauzele care sunt, în realitate, concesii smulse chinezilor au fost, adeseori, scrise astfel încât ele se aplică, în mod formal, ambelor părți – însă cu subpuncte care specifică acțiunile pe care trebuie să le efectueze chinezii. De exemplu, promisiunile de a proteja secretele comerciale sunt acompaniate de noi proceduri prin care companiile americane se pot plânge privind încălcări ale acestora.

Acordul rezolvă unele nemulțumiri vechi americane despre mișcările lente ale părții chineze. China promite astfel că aprobările pentru produse agricole de biotehnologie vor dura mai puțin de doi ani. Acordul stabilește termene limită, pentru China, în evaluarea aplicațiilor pentru licențe făcute de MasterCard și Visa, iar aceasta va reduce barierele birocratice pentru importurile de produse lactate,carne de porc și de vită din America.

După cum mulți negociatori comerciali pot confirma, China, are  obiceiul de a nu-și îndeplini promisiunile. Însă, acest acord vine cu un mecanism nou de rezolvare a disputelor. După o consultare rapidă, fiecare parte poate constata o vină a celeilalte. (Istoria sugerează că e mai probabil ca americanii să fie cei care se plâng.) Dacă o soluție nu poate fi găsită, acuzatorul poate impune penalizări unilaterale. Acuzatul nu se poate răzbuna, cu excepția ieșirii complete din acord.

Este posibil ca acest mecanism să forțeze China să rezolve nemulțumirile americane. Însă poate crea noi probleme. Îi oferă o mare putere lui Robert Lighthizer, Reprezentantul pentru Comerț al Statelor Unite (USTR). Să luăm spre exemplu regimul adesea contestat al yuan-ului Chinei. Pe 13 ianuarie, ca un semnal că relațiile se dezgheață, Trezoreria americană a șters China din lista sa de manipulatori de monedă. Însă, dacă în viitor, China ar fi pusă înapoi pe listă, USTR-ul ar putea avea o putere practic nelimitată de a-i impune taxe vamale.

Alte probleme ar putea fi cauzate de promisiunea Chinei de a cumpăra o cantitate suplimentară, în valoare de 200 miliarde de dolari, de bunuri și servicii americane în următorii doi ani, în plus față de achizițiile în valoare de 187 miliarde de dolari făcute în 2017. Această clauză intenționează a satisface principala dorință a D-lui Trump: să anuleze deficitul comercial al Americii cu China. Însă pentru a reuși acest lucru ar fi necesar ca guvernul Chinei să dea ordin companiilor chineze să cumpere multe bunuri americane. Ambele țări ar deveni mai dependente una de alta, lucru pe care niciuna dintre ele nu îl dorește, ceilalți parteneri comerciali ai lor putându-se simți lăsați pe dinafară.

Americanii nu par foarte preocupați. Dl Lighthizer este nerăbdător să treacă la implementare, spunând că, pentru că este primul acord de acest tip, „trebuie să ne asigurăm că funcționează”. Lunile care urmează vor demonstra dacă aceste două țări pot stabili un dialog mai prietenos și dacă relația lor va supraviețui folosirii mai agresive de către americani a restricțiilor exporturilor și investițiilor care au legătură cu securitatea.

Acordul este departe de a fi o resetare. După cum a observat dl Lighthizer, intruziunile cibernetice ale Chinei și subvențiile sale industriale încă deranjează America. Dar mass-media chineză a prezentat un argument care ar putea deveni mai familiar: dacă restricțiile de export americane împiedică China de a-și îndeplini angajamentele de achiziții, vina va fi a Americii.

Un mare pact între cele două țări este departe – și, într-adevăr, s-ar putea să nu sosească niciodată. Însă acest acord comercial modest arată cât de mult s-a schimbat status-quo-ul. Taxele vamale pe importuri în valoare de sute de miliarde de dolari rămân în vigoare, cu o amenințare continuă de a avea și mai multe. Aceasta nu este o pace comercială, ci, mai degrabă, un armistițiu comercial — și încă unul tensionat. ■

Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie a ediției tipărite, sub titlul „Noul acord comercial SUA – China este un armistițiu tensionat”