Nu ne plictisim. Programul de susținere a creditării, „Prima casă“, s-a metamorfozat în casa familiei cu bani puțini, ministrul finanțelor nu și-a abandonat intenția de a trimite la pușcării evazioniștii, prețul pe bursă al energiei electrice își depășește recordurile și este dublu față de regiune, șefa guvernului cheamă politicienii la un pact de neagresiune și directorul gigantului Transelectrica și-a falsificat CV-ul, în încercarea de a ascunde că, deși a început studiile la Politehnică nu a reușit să le termine.

Haotica înșiruire, oarecum vioaie din perspectiva știrilor, arată că și absurdul are logica lui: Transelectrica, iată, gigantul energetic românesc condus de un pseudo-inginer, deține piața OPCOM, aceea unde se tranzacționează energia. Să se fi speriat oare bursa de energie de revelația că ditamai compania listată la Bursa de Valori este condusă de un personaj în care nu poți avea încredere? Probabil că nu, evident cauza poate fi căutată în efectele secetei, care a redus producția de energie a Hidroelectricii. Dar trebuie ca politicienii noștri să înțeleagă odată că nu poți parașuta în boardul companiilor statului personaje care n-au ce căuta acolo. Meritul și numai el trebuie să fie argumentul care propulsează vreo persoană la conducerea unor companii ale statului. Desigur, pe fostul lider al social-democraților nu-l putem întreba cum de l-a propus pe acest domn fără școală în boardul Transelectrica. A venit însă momentul ca politicienii să se retragă din ecuația numirii conducătorilor de companii, iar afacerile mari ale statului să fie conduse de profesioniști, după modelul clar al guvernanței corporative. De altfel, faptul că social-democrații s-au descotorosit de toți șefii de companii aleși prin algoritmul guvernanței corporative, propus de FMI și aplicat din cauza acestuia, ne ține departe de grupul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Lipsim din acest grup de economii solide, în care s-au strecurat și câțiva vecini, care au respectat însă grila de valori a OCDE.

Revenind la atmosfera absurdă a realității economice românești, ne întâlnim cu poveștile de succes rostite de politicienii arcului, sau mai degrabă, al semicercului de putere. Ce atâta lamentare, par să spună unii, economia crește, da? Desigur, avem o creștere economică dependentă de consum, dar care aruncă o perdea de ceață peste ochii politicienilor. În jur, tensiunile se acumulează: Brexit, bătălii ale unui război comercial declanșat de președintele Trump, asaltul asupra celei mai mari rafinării de petrol din lume, Germania care va intra în recesiune tehnică. Atenție, recesiunea tehnică este o convenție care atrage atenția unor probleme, e vorba de două trimestre consecutive de scădere, dar la finalul anului economia poate afișa totuși o creștere. Germania are însă mecanisme și bani cu care să lupte cu o eventuală criză.

Noi nu prea avem. Probabil că bugetele incoerente ale ultimilor ani au consumat valuta pusă la păstrare prin cuferele băncii centrale de către Trezoreria statului, la îndemnul FMI. În caz de criză, ar trebui să ni se spună de unde finanțăm vreun reviriment. Încetinirea Germaniei, un partener esențial pentru economia românească, ar trebui să ne îngrijoreze, sugerează analiștii de la Erste Bank. Recomandarea este valabilă, să fim corecți, pentru toată regiunea. Ce spun cifrele: că producția de mașini a Germaniei a scăzut la cel mai jos nivel din 2009 încoace, producându-se cam cu un milion mai puține mașini. Unii spun că asta n-ar avea vreun impact major, întrucât noi vindem mașini ieftine. Dar dacă lumea nu mai cumpără deloc? Sau dacă statele europene au programe de susținere a mașinilor hibride, de exemplu, ai noștri unde vând? Evident, industria de producere a componentelor auto va fi direct afectată de reducerea de viteză a industriei auto germane. Dar cel mai mare pericol vine dinspre bugetul statului. Cred că toți politicienii ar trebui să răspundă clar cum fac ei să plătească pensiile în anii viitori. Cum fac? Șefa guvernului își închipuie că dacă ar fi semnat careva un pact se rezolva problema. Ei bine, nu. Cum vor face politicienii rost de bani pentru a plăti pensiile majorate? Ce taxe vor introduce? Cât de mari vor fi taxele aplicabile salariilor? Știu oare ei sau, mai degrabă, înțelege careva că transferul contribuțiilor sociale în cârca angajaților ne-a aruncat în partea superioară a clasamentului statelor cu cele mai mari biruri pe venituri? Și, culmea, nu vedem nimic de la stat.

Primăria Bucureștiului susține afacerile taximetriștilor, dar menține cele mai vechi și urâte tramvaie. Toată Europa e plină de tramvaie moderne, curate, agreabile. La noi desființează linii de tramvai acum, în epoca în care ne interesează să nu avem poluare. Totul pare absurd, negândit și de aici suspiciunea permanentă a oamenilor care bănuiesc hoțomănii și acolo unde nu este decât prostie.

Sper să nu-l cităm peste vreo doi ani pe Groucho Marx: „Mi-am muncit ascensiunea de la nimic la sărăcie extremă“. ■