Un bărbat în vârstă de 64 de ani din judeţul Constanţa a murit din cauza gripei, numărul deceselor ajungând astfel la 92, în acest senzon, a anunțat Institutul Național de Sănătate Publică, precizând că victima avea și alte probleme de sănătate și nu era vaccinată antigripal.
Bărbatul a fost diagnosticat cu virusul gripal tip A, având și alte condiții medicale preexistente.
La data de 30 ianuarie, ministrul Sănătății, Sorin Pintea, a declarat oficial epidemie de gripă.
Tulpinele virusului gripal sunt sezoniere, spune Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Matei Balş, precizând că circulaţia virusului de tip A este cea mai frecventă. Dintre cele trei tulpini ale virusului, A, B și C, doar primele două pot provoca epidemii sau infecţii sezoniere.