
Guvernul a aprobat majorarea capitalului social al Casei de Comerț „Unirea” cu 93 de milioane de lei, sumă ce ar urma să asigure resursele financiare necesare pentru desfășurarea activității acesteia. Directorul Casei de Comerț, Adrian Izvoranu, a declarat pentru Reporter Global că, dacă toate problemele ce țin de întocmirea documentelor sunt rezolvate, anul acesta, prin activitatea Casei de Comerț, deficitul de produse agroalimentare ar putea fi redus cu 10-1
Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), majorarea capitalului va fi utilizată în scopul aplicării strategiilor guvernamentale în domenii cum ar fi eficientizarea activităţii de pescuit, însemnând organizarea şi consolidarea unor mecanisme de valorificare (vânzare-cumpărare) pentru peşte şi produse din peşte, precum şi completarea programelor naţionale de sprijinire a produselor tradiţionale, vitivinicole, legume-fructe, carne de porc şi pasăre, lactate, produse melifere şi lână. Sursa majorării de capital provine din disponibilul aflat în conturile MADR, rezultat al finalizării Programului Special de Pre-Adreare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (SAPARD), precum și din rambursarea creditelor asigurate de fondurile de garantare. Următorul pas, după majorarea capitalului social, potrivit lui Adrian Izvoranu, este să se facă testul investitorului prudent, un fel de studiu de fezabilitate, de către o entitate independentă. „Noi am făcut acest test, dar trebuie să fie făcut și de o societate independentă. Acest test va stabili direcțiile strategice ale Casei de Comerț. Realizarea lui ar trebui să dureze circa două luni”, afirmă Adrian Izvoranu, potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Scop: fiscalizarea micilor producători
Înființarea Casei de Comerț „Unirea” nu este lipsită de controverse. Unele voci susțin că aceasta poate distorsiona piața și asociază demersul cu reînființarea Gostat-urilor și a aprozarelor din perioada comunistă. Adrian Izvoranu consideră însă că, prin înființarea Casei de Comerț, micii producători, care acum își vând produsele pe marginea drumului, vor fi fiscalizați, iar cei medii vor fi ajutați în special prin punerea la dispoziție de spații de depozitare.
Mecanismul prin care s-a gândit fiscalizarea micilor producători este următorul, potrivit lui Adrian Izvoranu: Casa de Comerț le asigură input-urile gratuit (semințe, ca să fie același produs la toți, îngrășăminte etc.) și îi controlează să vadă dacă respectă tehnologiile de producție. Producătorul se obligă prin contract să respecte tehnologia și să livreze la timp produsele către Casa de Comerț. Producția este preluată de Casa de Comerț în scopul valorificării, iar proprietarul, micul producător, primește o sumă de bani, aceasta urmând să fie impozitată. „Băgăm în circuitul fiscalizat două milioane de gospodării”, declară Adrian Izvoranu. În cazul producătorilor mijlocii, chiar și al celor organizați în cooperative sau asociații, cel mai mare ajutor ar putea fi acordat pe partea de depozitare, astfel încât ei să-și poată valorifica producția în perioadele în care prețurile sunt avantajoase. Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin înființarea Casei de Comerț Agroalimentar se creează un mecanism național, care va asigura achiziția, sortarea, procesarea primară, standardizarea și distribuția către rețele comerciale interne sau de export. Casa de Comerț Agroalimentar se bazează pe trei piloni de structurare și dezvoltare, susține MADR. O rețea națională, în profil teritorial, de clustere agricole, care va integra la nivelul uneia sau a mai multor UAT-uri (Unități Administrativ Teritoriale) resursele locale de producție agricolă și servicii specifice având în structură cel puțin un centru de colectare/distribuție a produselor.
Funcția de bază a clusterului local este de a asigura input-uri de calitate fermierilor (material semincer, răsaduri, rase animaliere, produse agrochimice, servicii de mecanizare, resurse umane și financiare etc.), dar și de a asigura achiziționarea, pe loc și la prețul corect al pieței, a tuturor produselor agricole rezultate. De asemenea, este avută în vedere o rețea de centre regionale de însilozare, depozitare și procesare industrială. „Funcția de bază a unui asemenea centru este de a asigura sortarea, ambalarea și depozitarea în condiții corespunzătoare a produselor agricole, constituind cantități, sortimente și la calitatea necesare promovării lor ritmice în rețelele comerciale interne, dar și contingentarea pentru operațiuni importante de export. În aceste centre se va urmări atât aprovizionarea pieței cu produse proaspete de calitate, cât și creșterea valorii adăugate a produselor prin procesare industrială, conservare etc.”, precizează MADR.
„Aprozare” cu produse proaspete
Prin strategia de dezvoltare adoptată de Consiliul de Administrație al societății, pentru perioada 2019-2021, au fost stabilite primele obiective ale activității comerciale menite să sprijine, în special, programele naționale pentru tomate, usturoi, carne și lapte, vin și produse melifere, dar și formarea și promovarea la export a unor importante contingente de cereale, furaje și produse procesate din cereale, carne, legume și fructe. „Întregul program comercial al societății va promova (prin politicile de contractare bazate pe cicluri lungi) integrarea în circuite economice viabile, în primul rând, a fondului de soiuri și rase performante românești, valorificând și stimulând rezultatele cercetării științifice autohtone”, se menționează în proiectul de HG.

Casa de Comerț va include și o rețea națională de magazine dezvoltată, în special, în centrele de mare consum, capabilă să asigure piața internă cu produse agroalimentare proaspete și procesate, de origine autohtonă, care să contribuie, între altele, și la echilibrarea balanței comerciale sectoriale. Directorul Casei de Comerț „Unirea” susține că, pe lângă livrările către supermarketuri, vor fi înființate și magazine proprii.
Aceste magazine vor fi alimentate exclusive cu produse proaspete din zonele limitrofe orașelor și cumpărătorii îi vor putea cunoaște pe cei care livrează produsele, știind astfel exact de unde provin. Ministrul agriculturii, Petre Daea, a declarat că această Casă de Comerț, înființată în ianuarie de Ministerul Agriculturii, va scoate din piață intermediarii de produse agricole, care „falsifică” prețurile. Petre Daea spune că „Unirea” va prelua produse de la fermieri și că, în lupta cu intermediarii, sunt necesare instrumente valide, așa cum este respectiva Casă de Comerț. Ministrul a apreciat că înființarea Casei de Comerț nu va atrage reacții din partea Comisiei Europene.