Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) are în față o barieră neașteptată. O problemă juridică, de procedură, prin declararea ca neconstituțională a legii de înființare a FSDI. În principiu, fondul poate fi totuși creat, întrucât Curtea Constituțională a admis neconstituționalitatea legii, dar, în același timp, în motivația sa a oferit și soluția de înființare a FSDI prin hotărâre de guvern. O decizie destul de ciudată a Curții Constituționale, dar comentariile pe această temă le pot face specialiștii în drept constituțional. Surse din mediul politic afirmă însă că nu se va găsi un premier care să semneze o hotărâre de guvern pentru înființarea fondului suveran și că fostul premier ar fi refuzat să facă acest pas.
Bugetul de stat pierde dividendele a 33 de companii
Dincolo de aspectele juridice, fondul are, în continuare, mari probleme legate de substanța sa economică: resursele atrase pentru constituirea sa, pe de o parte, iar, pe de altă parte, modul în care acestea vor fi utilizate. Acțiunile a 33 de companii cu capital majoritar de stat urmează să constituie activul fondului. Primul efect va fi acela că bugetul de stat va pierde dividendele care vor capitaliza fondul, într-un moment în care deja se confruntă cu o dinamică mai mare a cheltuielilor decât aceea a veniturilor. În aceste condiții, devine clar că mutarea unor sume de bani de la buget către fond va vulnerabiliza și mai mult situația deficitului bugetar.
Un mare semn de întrebare este în ce măsură atragerea, într-un singur loc, a acțiunilor unor companii de stat poate să creeze o sinergie care să antreneze alte fonduri private alături de cele ale FSDI. Nu este imposibil, dar nici simplu. Pentru a se ajunge la această situație fericită, este nevoie de o guvernanță corporativă de calitate, de obținerea unui rating pozitiv de la agențiile specializate și de proiecte de investiții bine scrise și orientate către piață. Este exact ce instituțiile statului nu au reușit să demonstreze până acum. Care ar fi garanțiile că fondul suveran va reuși acolo unde statul a eșuat constant? Ar fi o șansă dacă fondul va fi condus de experți profesioniști în domeniu, cu experiență în cadrul fondurilor suverane ale lumii, dar, deocamdată, nu există niciun semn că se dorește acest lucru. Dimpotrivă chiar, legea permite ca numirile în funcțiile de conducere să fie făcute pe criterii politice.
Proiectele de investiții, o mare necunoscută
În fine, mai este o neclaritate cu privire la fondul suveran. Și anume proiectele în care se vor face investiții. Declarațiile din programul de guvernare își asumă investiții în spitale regionale, în infrastructură și în industria de apărare. Dar, din punctul de vedere al fondului, toate aceste obiective sunt cheltuieli, nu investiții. Adică ele vin să slăbească substanța financiară a fondului, nu să o consolideze. Spitalele, autostrăzile sau industria de apărare nu vor produce bani pentru fondul suveran. Ele rămân investiții publice esențiale, dar care ar trebui derulate cu fonduri bugetare și cu bani europeni prin ministere și companii specializate. Este greu de crezut că fondul va putea face și o autostradă, și un spital, pentru că domeniile sunt extrem de diferite.
Resursele atrase, în disonanță cu practica internațională
Fondurile suverane clasice se capitalizează din resurse naturale sau financiare excedentare. Diamantele, țițeiul sau excedentele bugetare pot sta la baza înființării unui fond suveran. Nu este cazul în România. Nu avem nici excedent bugetar, nici resurse naturale exploatate de către stat. O idee ar putea fi ca fondul să fie capitalizat pe baza veniturilor statului obținute din exploatarea de hidrocarburi din Marea Neagră.
În concluzie, fondul suveran are o mulțime de probleme de design economic. Inițiatorii proiectului nu pot convinge că fondul suveran de investiții este făcut, cu adevărat, pentru creșterea valorii sale financiare. În lipsa acestor certitudini, speculațiile pot apărea în voie. Fondul de investiții ar putea fi utilizat ca un instrument politic de control al banilor companiilor de stat și al managementului acestor firme sau ca un canal de finanțare a unor companii agreate. Toate acestea sunt motive care induc ideea că, în fapt, problema reală a înființării fondului suveran este, în primul rând, una economică, nu juridică.