Ordonanța 114/2018 a închis primul capitol. A fost modificată printr-o altă ordonanță de urgență. Este posibil ca lucrurile să nu se termine aici. Ordonanța 19 care modifică Ordonanța 114 va trebui să fie aprobată în Parlament și este posibil ca unii parlamentari, chiar din coaliția politică aflată la putere, să dorească să mai schimbe câte ceva din textul ordonanței.
Deja, perpetuul luptător cu sistemul bancar, senatorul Daniel Zamfir, a anunțat că va susține schimbarea actului normativ. Senatorul ALDE dorește ca pentru contractele aflate în derulare să fie obligatorie raportarea la noul indice de la vechiul ROBOR. Actul normativ actual este mult mai blând, stipulând că trecerea de la ROBOR la noul indice se poate face doar prin înțelegerea părților, adică a băncii cu debitorul, în termen de 30 de zile.
De altfel, aceasta este tema cea mai sensibilă pentru clienți și bănci. Pentru că ne aflăm în fața unei mari necunoscute. Va fi noul indice mai mare sau mai mic decât ROBOR? Metoda de calcul a noului indice este complicată pentru publicul larg (ceva legat de media tranzacțiilor efective de pe piața interbancară), dar, recent, Banca Națională arăta că, în luna februarie a.c., noul indice a fost mai mare decât vechiul ROBOR. Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiari-Bancari din România, este de părere că noul indice este principial folosit greșit. „Noul indice se bazează pe tranzacțiile efective, realizate pe termen scurt, pe o zi. El este utilizat pentru credite care se întind pe o perioadă lungă de timp, uneori chiar pe zeci de ani”, explică Iancu Guda.
Două scenarii pentru evoluția noului indice
În funcție de evoluția indicelui și, bineînțeles, de prevederile legale, sunt posibile două scenarii. Primul: indicele nou va fi mai mic decât ROBOR, situație în care este clar că majoritatea clienților vor pune presiune asupra băncilor pentru a schimba contractele. Aceasta va pune băncile în dificultate, pentru că toate contractele aflate în derulare au în spate calcule de eficiență. Raportarea la un indice mai mic va reduce și profiturile băncilor.
Al doilea: dacă ROBOR va rămâne mai mare decât noul indice, clienții noilor contracte vor fi nemulțumiți. Pe cine vor da vina? Vor avea de ales între inițiatorii schimbării, guvernul, și bănci. Dar, situația este mai complicată. Toate aceste calcule sunt făcute pe moment. Dacă ne gândim că vorbim, totuși, de o piață monetară, care depinde de inflație, de lichiditate, de intervențiile BNR, atunci vom înțelege că noul indice, la fel ca ROBOR, va avea evoluții diferite, când crescătoare, când descrescătoare. Ceea ce ar trebui să reducă dorința clienților de a folosi trecerea la noul indice ca pe o ocazie de a reduce drastic dobânda împrumutului pe care l-au contractat în urmă cu câțiva ani. „Noul indice va avea fluctuații importante”, este de părere Iancu Guda.
Ce mai rămâne din principiile economiei de piață
Promovarea ordonanței 114 și apoi schimbările aduse nu fac altceva decât să pună tot mai mult între paranteze ideea de piață liberă. Cei care au gîndit ordonanța au vrut să atingă, cu orice preț, cel puțin două obiective: creșterea creditării și, în același timp, scăderea dobînzilor. De fapt, scopul este acela de a găsi un nou motor de creștere într-un moment în care economia încetinește vizibil.
Dar creșterea economică nu poate fi stimulată cu orice preț. Adică, ignorând riscurile și abolind principiile economiei de piață. Acestea sunt coordonatele sub care s-ar dori să se deruleze creditarea mai departe.
Ar trebui să ne gândim și la parametrii luați în calcul pentru stabilirea taxei pe activele bancare. Ei sunt atât de mulți, încât te poți întreba cât de liber mai este sistemul bancar să facă afaceri, dacă normativele legale devin tot mai constrângătoare. Indicatorii economici luați în calcul pentru stabilirea taxei pe active sunt foarte diverși: creșterea creditării cu 8%, scăderea marjei dintre dobânzile la depozite și cele la credite cu 8%, cota de piață sau profitul. De asemenea, taxa exclude o serie de clase de active, o modificare utilă, dar care mai aduce un element în analiză pentru bănci.
De fapt, o imagine plastică poate compara acum băncile cu un clovn care jonglează în aer cu cinci obiecte. Șansele ca unul dintre ele să îi scape sunt foarte mari, oricât de bine s-ar antrena și oricât de multe abilități ar avea. La fel și băncile. Sunt nevoite ca, în cazul în care doresc să plătească o taxă cât mai mică (fapt absolut logic pentru orice societate comercială), să jongleze cu trei-patru indicatori economici.
Mai complicat este că unele elemente nu depind doar de bănci, precum, de exemplu, creșterea creditării, pentru care este nevoie de un partener de afaceri, adică o companie bancabilă sau de persoane fizice care să se poată califica pentru obținerea unui împrumut.
Ordonanța 19 este, din câteva puncte de vedere, un pas înainte față de Ordonanța 114. Dar a crede că băncile trebuie obligate să crească creditarea și să scadă dobânzile, indiferent de condițiile economice, este o gândire care nu ține de logica economiei libere.
