
Ieri, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici a anunțat în cadul unei conferințe a medicilor de familie construirea a două spitale ”atât publice, cât şi cu caracter militar”. Cele două spitale, ”de ultimă generație”, vor fi construite la Constanța și Craiova.
”Vor fi două spitale atât publice, cât şi cu caracter militar, fiind în două zone în care există baze militare NATO. Constanţa desigur are şi alte elemente, un număr ridicat de turişti pe timp de vară, problema migranţilor. Sunt elemente care justifică astfel de spitale. (…) Ştim deja cât durează construcţia, cât costă efectiv un astfel de spital. (…) Avem locaţii identificate, banii vor fi prevăzuţi în bugetul Ministerului Apărării – vor face parte din cei 2% pentru Apărare. La rectificare completăm sumele necesare dacă va fi nevoie. Eu zic că în acest an cele două spitale pot să şi înceapă să fie construite. (…) Vor fi spitale de ultimă generaţie”, declara ministrul Finațelor, Eugen Teodorovici, prezent la o conferinţă a medicilor de familie.