Ediția tipărită | Finanțe și economie

21 iunie 2018 | BRUXELLES

PREȘEDINTELUI Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, îi place să compare zona euro cu o casă care are nevoie de reparații. Reparați acoperișul, sfătuiește el, cât vremea economică este încă favorabilă. Liderii din întreaga Uniune Europeană vor avea posibilitatea să aplice acest sfat în momentul în care Consiliul European se va întruni, la Bruxelles, pe 28-29 iunie.

În pregătirea acestei întâlniri, președintele Franței, Emmanuel Macron, și cancelarul german, Angela Merkel, au înaintat propuneri comune pentru reforme, pe 19 iunie. Rezultatul a săptămâni de negocieri ministeriale, ele au reconciliat vechi diferențe de opinii asupra viitorului blocului monetar și au aranjat scena pentru discuțiile la summitul mai mare. Într-o victorie pentru Macron, germanii au consimțit asupra unui buget al zonei euro. În alte domenii, mai ales în privința reformelor sistemului bancar, progresul pare să stagneze.

Reformele aspiră să repare slăbiciunile instituționale care au fost scoase la iveală în anii care au urmat crizei financiare. Neavând control asupra ratelor dobânzilor și posibilitatea să își devalorizeze monedele, unele țări s-au chinuit să facă față unor șocuri economice violente. Unele, ca Grecia, au rămas închistate într-o „buclă păguboasă”, în care băncile cu probleme au destabilizat guvernele care le susțineau, ceea ce a dus apoi la slăbirea băncilor care dețineau titluri guvernamentale.

Pentru a fi corecți, blocul a făcut deja destul de mult. În toiul crizei, s-a pus pe picioare un fond de salvare pentru împrumuturile de urgență destinate țărilor care au pierdut accesul la piețele de capital. În 2012, zona euro a fost de acord să stabilească o uniune bancară, pentru a diminua riscurile și a sparge cercul păgubos. Banca Centrală Europeană supraveghează acum toate băncile sistemic importante din zona euro. Dacă o bancă intră în proceduri de lichidare Consiliul Unic de Rezoluție furnizează fonduri pe termen scurt și impune pierderi asupra creditorilor, limitând costurile pentru plătitorii de impozite.

Iată că au trecut mai bine de cinci ani, și uniunea bancară rămâne incompletă. Macron dorește să accelereze reformele care mai rămân de adoptat și să meargă mai departe. Propunerea sa privind un buget al zonei euro vrea să asigure convergența în continuare a economiilor membre și să le ajute pe cele zguduite de evenimente externe. Noii prim-miniștri ai Italiei și Spaniei par să fie de acord.

Germanii, olandezii și nordicii se opun însă contopirii riscurilor din întregul bloc. Ei sunt îngrijorați ca nu cumva țările prudente din punct de vedere fiscal să nu ajungă să le subvenționeze pe cele risipitoare. Italia, unde o versiune anterioară a noii coaliții de guvernământ părea să sfideze regulile de cheltuieli ale zonei euro, nu le va fi liniștit temerile.

Compromisul franco-german dă undă verde mai multor propuneri din partea Comisiei Europene. Prima presupune reforme ale fondului suveran de garantare din zona euro, așa-numitul Mecanism European de Stabilitate (MES). Acesta va acționa ca o plasă de siguranță pentru consiliul de reglementări în domeniul banca, consolidând uniunea bancară. Iar țările care au fost prudente, dar care se confruntă cu un șoc economic, vor primi acces, în termeni destul de favorabili, la o linie de finanțare precauționară, așa că vor putea să obțină bani înainte de a pierde accesul pe piețe. Până în prezent, marea parte a împrumuturilor MES a fost către țări care erau deja scoase de pe piețe și condiționate de implementarea unor reforme structurale dure.

Toate acestea ar fi un pas înainte, spune Guntram Wolff, de la think-tankul Bruegel. El crede însă că reformele ar trebui să meargă și mai departe. Francezii și germanii au căzut de acord să lase neschimbată guvernanța fondului de salvare. Dar lucrurile sunt prea complicate. Pentru a fi accesat acest fond, miniștrii de Finanțe trebuie să ajungă la un acord unanim. Conform legilor naționale, parlamentele din unele țări, cum ar fi mai ales Germania, trebuie să își dea acordul. Asta ar putea împiedica fondul să lichideze o bancă falimentară rapid, pe parcursul unui weekend, așa cum ar putea fi necesar.

Germanii au insistat însă asupra controlului național, spunând că acesta nu a împiedicat până acum luarea de decizii. Rezervele lor au blocat și progresul imediat spre un fond comun de asigurare a depozitelor bancare. Juncker sperase să spulbere temerile nordicilor cu o implementare treptată, în care timp fondul comun ar fi făcut împrumuturi către fondurile naționale în vremuri de restriște. Speranța sa că uniunea bancară se va finaliza până în 2019 pare acum nerealistă. O propunere din partea Comisiei Europene de a crea acțiuni care să fie garantate de un fond de titluri de valoare suverane a fost respinsă. Fără acest fond, băncile vor avea puține stimulente pentru a diversifica riscul suveran.

Premiul lui Macron constă în concesia Germaniei privind bugetul zonei euro. Pentru prima dată, subliniază francezii, Germania a recunoscut că stabilizarea macroeconomică nu privește doar guvernele naționale, ci este o preocupare comună. Deși Macron prevede un buget în jur de câteva procente din PIB, se știe că Angela Merkel este mult mai zgârcită. Cu toate acestea, așa cum spune Macron, ar fi „un buget real, cu venituri anuale”. El ar dori ca veniturile să poate fi obținute direct, posibil printr-un impozit pe tranzacțiile financiare, dar acest lucru ar fi disputat.

Cea mai mare parte a banilor ar fi investiți în inovație, stimulând convergența economică. Este menționat și un fond de stabilizare a șomajului, care ar funcționa ca o linie de credit de urgență pentru fondurile naționale de asigurare pentru șomaj. Dar un asemenea plan, care este consonant cu temerile germanilor privind transferurile fiscale, ar putea să nu fie suficient în cazul unor descreșteri economice profunde.

Poate că Macron și Merkel vor cădea în cele din urmă de acord asupra meritelor unui buget central. Acum însă trebuie să fie convinși și alții. Uniunea Creștin Socială, partenera de coaliție a lui Merkel, și-a exprimat scepticismul. Prim-ministrul Olandei, Mark Rutte, spune că nu vede ce sens are, dacă țările își mențin finanțele publice în ordine. Și totuși, chiar și un acoperiș bine întreținut poate să aibă scurgeri.

Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „O propunere modestă”.

Din The Economist, tradus de Roxana Dascălu, publicat sub licență. Articolul original, în engleză, poate fi găsit pe www.economist.com.