Ediția tipărită | Europa

29 septembrie 2018 | AMSTERDAM

Punctul culminant al calendarului politic olandez este prinsjesdag („ziua prințului”), când guvernul îi prezintă regelui planurile sale de cheltuieli. Femeile din politică poartă pălării extravagante, fanfarele intonează imnul național, iar monarhul sosește într-o caleașcă aurită pentru a primi documentele bugetare. Festivalul fiscal, care a căzut pe 18 septembrie anul acesta, spune ceva important despre Olanda: este o țară în care oamenii se agită extrem de mult pentru consultarea rapoartelor de bilanț. Lucrul este mai ales adevărat după prinsjesdag, când parlamentul alocă două zile pentru a-i permite opoziției să facă praf bugetul.

Ținta principală a furiei a fost, anul acesta, o reducere de impozite. Guvernul plănuiește să elimine un impozit de 15% reținut la sursă pe dividendele de la acțiunile deținute la companiile olandeze, începând din 2020. Prim-ministrul Mark Rutte spune că este nevoie de asta pentru a atrage multinaționalele și că două mari companii anglo-olandeze, Shell și Unilever, consideră că este o problemă cheie în decizia de a-și stabili sediul în Olanda sau la Londra, după Brexit.

Eliminarea taxei pe dividende este nepopulară parțial datorită faptului că olandezii nu o plătesc. Ei pot să o deducă din taxa lor pe venit. Ea este în schimb plătită de străinii care dețin acțiuni la companiile olandeze. Guvernul spune că asta îi descurajează pe străini să cumpere acțiuni la firmele olandeze. Dar eliminarea taxelor pentru străini nu se bucură de prea mult sprijin printre alegători, care știu că ei vor trebui să pună la loc diferența: cel puțin 1,9 miliarde de euro pe an, aproape 0,25% din PIB, spune guvernul. Un sondaj din luna august arată că doar 11% din olandezi susțin această măsură.

Majoritatea țărilor au tratate cu Olanda care le permit cetățenilor lor să deducă și ei taxa olandeză la sursă pe dividende. Un studiu al SOMO, un grup care monitorizează multinaționalele, estimează că asta acoperă trei sferturi dintre acționari. Așadar, spun ei, eliminarea taxei pe dividende nu va face altceva decât să mute veniturile din taxă din Olanda la alte guverne. Cea mai mare excepție este Marea Britanie, care nu permite deducerea de taxe pe dividende olandeze pentru majoritatea contribuabililor. (Acesta poate fi motivul pentru care companiile anglo- olandeze o găsesc atât de iritantă.)

Dar puțini economiști consideră că eliminarea taxei este un mod eficient de a păstra locurile de muncă în Olanda. Bas Jacobs de la Universitatea Erasmus spune că ideea că firme precum Shell sau Unilever ar putea să plece din țară este „absurd de exagerată.”

Un alt motiv pentru care propunerea este nepopulară este secretul din jurul ei. Liberalii lui Rutte nu au inclus-o în platforma lor dinainte de alegerile din martie 2017. Când propunerea a ieșit la suprafață din acordul de coaliție din octombrie trecut, publicul a fost surprins în mod dezagreabil. Alte partide au subliniat că totul a fost ideea Liberalilor; Uniunea Creștină de centru-dreapta a numit-o „un pepene pe care (a trebuit) să îl înghițim întreg” în timpul negocierilor. Liberalii au susținut că nu există documente care să ateste că asociațiile de afaceri ar fi făcut lobby pentru modificare, dar mai târziu au admis că există.

Controversa subminează eforturile guvernului de a arăta că lucrează ca Olanda să fie mai puțin ospitalieră pentru operațiunile de evaziune fiscală ale multinaționalelor. Guvernul introduce legislație care să împiedice companiile să-și sifoneze profiturile în subsidiare din paradisuri fiscale din Caraibe, impozitându-le în schimb în Olanda. Dar Francis Weyzig, un expert fiscal de la organizația caritabilă Oxfam, spune că proiectul de lege are lacune îngrijorătoare. Companiile nu trebuie să arate decât că subsidiara are un birou în țara din paradisul fiscal unde angajații câștigă cel puțin 100.000 de euro pe an pentru a evita să plătească taxa olandeză.

Date fiind toate acestea, partidele din opoziție au sărit la atac. „Liberalii vor să fie duri cu toată lumea, cu excepția bancherilor și multinaționalelor”, a tunat Lodewijk Asscher de la Partidul Laburist, care a fost acuzat și el că face jocul intereselor de afaceri când a fost în coaliție cu Liberalii în 2012-2017. Coaliția pare solidă, dar și pentru faptul că partidele se tem că ar suferi la noile alegeri. Sondajele arată însă că sprijinul pentru cele două partide de extremă dreapta – Partidul Libertății al lui Geert Wilders și noul Forum pentru Democrație – este acum la circa 20%. Dacă Rutte vrea să-i ajute pe populiști, adoptarea unei reduceri fiscale secrete și dubioase din punct de vedere economic, în beneficiul acționarilor străini ai multinaționalelor, pare o cale excelentă de a face asta.

Acest articol a apărut în secțiunea Europa a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „Who doesn’t like a tax cut?”