Ediția tipărită | Lideri

18 august 2018

A FOST o vreme când oamenii credeau că o Turcie seculară, democratică va adera la un moment dat la Uniunea Europeană și va intra în clubul statelor liberale bogate cunoscute sub numele de Occident. A fost o vreme, de asemenea, acum câțiva ani, când Turcia era răsfățata investitorilor pe piețele emergente.

Zilele acelea au trecut de mult. Politic, țara se îndepărtează de Occident de ani buni de zile: a devenit mai strident islamică, luându-se la harță cu aliații NATO ș transformându-se într-o autocrație virtuală sub președintele Recep Tayyip Erdogan. Ortodoxia politicilor economice a fost aruncată la gunoi. Ratele înalte de creștere au depins de împrumuturile externe: cuantumul datoriei corporatiste în devize străine mai mult decât s-a dublat din 2009. Erdogan, care crede că ratele înalte ale dobânzilor creează inflație prin magie, în loc să o vindece, a oprit banca centrală să acționeze rațional.

Aceste două tendințe se răzbună acum. Turcia se confruntă cu o criză monetară, precipitată în parte de impunerea de sancțiuni ale Americii din cauza refuzului lui Erdogan să elibereze un preot, Andrew Brunson, care este acuzat în mod absurd de terorism. Președintele Donald Trump a înrăutățit lucrurile, amenințând că va impune tarife mai mari pe metalele din Turcia. Lira a pierdut o cincime din valoarea sa luna aceasta, ceea ce a dezlănțuit și mai mult inflația, sporind povara datoriilor deținute în monedă străină și amenințând starea de sănătate a sistemului bancar turcesc. Relațiile cu America sunt înveninate. Erdogan dă vina pentru problemele economice ale Turciei pe un complot al unor dușmani externi și a impus tarife punitive pe automobilele, alcoolul și chiar pe cosmeticele americane.

Criza aduce trei tipuri de riscuri: pentru alte piețe emergente, speriate că investitorii vor fugi pe măsură ce contagiunea se extinde; pentru economia Turciei, care se îndreaptă spre o recesiune profundă; și pentru Occident, ale cărui legături fragile cu Turcia ar putea să se rupă în cele din urmă. La fiecare capitol, cât de rău pot să ajungă lucrurile?

Când Erdogan strănută

Să începem cu veștile cele mai puțin rele. Prăbușirea lirei a provocat oscilații pe alte piețe emergente care ar putea să împartă una sau mai multe trăsături cu Turcia, inclusiv o rată inadecvată a economiilor, un mare deficit de cont curent și inflație înaltă. Randul sud-african a leșinat; rupia indiană a atins un minim istoric săptămâna aceasta; Argentina, care a trecut deja prin propria sa criză monetară anul acesta, a ridicat din nou dobânzile. Acțiunile la băncile cu expunere la debitorii turci au scăzut.

Mediul pentru piețele emergente a devenit mai puțin permisiv, deoarece înăsprirea politicii monetare din America a consolidat dolarul și datorită creșterii temerilor referitoare la economia Chinei. Dar o cascadă de crize valutare pare încă improbabilă, în principal datorită faptului că slăbiciunile Turciei sunt atât de acute. Dintre marile economii de piață emergente, doar Argentina și Egiptul (ambele acum sub umbrela FMI) mai au o rată cu două cifre a inflației; niciuna nu are un deficit de cont curent atât de mare, deși cel al Pakistanului se apropie. Alte piețe au mai mult spațiu de manevre ale politicilor. Iar cele cu probleme care sunt cele mai similare au dat dovadă de multă rapiditate în rezolvarea lor. Faptul că banca centrală a Argentinei a acționat ca să ridice dobânzile este o sursă de ușurare.

Pentru Turcia însăși, există un plan destul de standard de urmărit atunci când o economie ajunge la asemenea ananghie: ridicarea ratelor pentru a reduce presiunea asupra monedei și a domoli inflația și căutarea unei finanțări de urgență de la FMI, legată de un set de politici prietenoase pentru investitori. Argentina a făcut asta la începutul verii, ceea ce a înăbușit criza din fașă.

Turcia nu a făcut până acum mai mult decât un efort pompieristic, oferind ceva ajutor pentru sistemul bancar, îngreunând posibilitatea speculațiilor contra lirei și lăudându-se cu promisiuni de investiții de la aliați precum Qatarul, care vor aduce dolari, dar nu și credibilitate. Rezistența lui Erdogan față de dobânzile mai înalte și faptul că recursul la FMI ar însemna ceva temeneli față de America slăbesc șansele ca Turcia să depășească această situație. Asta ar putea fi diferența dintre o ajustare dirijată și un colaps haotic, în care încetările de plăți se extind ș băncile basculează.

El acuză America

Erdogan ar putea încă să se poarte rațional. Dar stilul său autocratic dă naștere la politici proaste. El a subminat instituțiile care ar fi trebuit să i se opună. Banca centrală, care ar trebui să fie independentă și tehnocrată, se pleacă în fața unui lider cu viziuni nebunești. Ministerul de Finanțe este condus de ginerele președintelui. Mass-media, care ar trebui să evidențieze greșelile lui Erdogan, este atât de timorată încât îi repetă în schimb teoriile conspirației. Privați de știri reale, mulți turci cred că problemele lor sunt provocate de un complot occidental. Fără nimeni să îl țină în frâu, Erdogan este liber să se lase în voia celor mai rele instincte ale sale.

Pe vremuri normale, aliații occidentali ai Turciei ar fi putut ajuta, spunându-i lui Erdogan să schimbe direcția. Dar guvernele europene se tem să îl supere, ca să nu le deschidă porțile refugiaților sirieni care ar putea inunda Europa. Iar Trump este angajat într-un concurs ridicol cu liderul turc în care se bat cu pumnul în piept, fiecare dintre ei lansând amenințări și provocând mânia patriotică împotriva celuilalt. Niciunul dintre ei nu vrea să cedeze, de frică să nu pară slab.

Pe termen scurt, turcii vor suferi mult mai mult de pe urma crizei. Mulți se simt deja mai săraci, deoarece prețurile cresc. Pe termen lung, America va suferi totuși și ea. Turcia este un aliat important situat într-un loc crucial, la răscrucea dintre Europa, Orientul Mijlociu și Asia. Dacă se desprinde prea tare de Occident, s-ar putea să se îndrepte mai mult spre Rusia sau China. Trump are dreptate să facă presiuni pentru eliberarea lui Brunson, dar greșește folosind tarifele pentru asta. Sistemul comercial bazat pe reguli depinde de țări care să nu folosească astfel de instrumente dure în mod nediscriminat. Iar alianța NATO este subminată atunci când președintele Americii inflamează în mod nenecesar disputele cu statele membre irascibile.

Trump și Erdogan trebuie să găsească un mod onorabil pentru ca fiecare să poată declara victoria și să dezamorseze agresiunea, așa cum au făcut-o, mai devreme, Erdogan cu Rusia și Trump cu Coreea de Nord. Asta ar crea un spațiu pentru ca Occidentul, inclusiv FMI, să ajute Turcia să facă pasul înapoi de la gura prăpastiei. Va fi dificil de salvat o țară al cărei lider nu înțelege de ce are probleme. Dar Turcia este prea importantă pentru a fi abandonată.

Acest articol a apărut în secțiunea Lideri a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „Turkey’s turmoil”