Se poate ca roboții să fi decis soarta alegerilor prezidențiale din 2016 din America

„ESTE ECONOMIA, FRAIERE,” a fost sloganul unui strateg din campania lui Bill Clinton pentru prezidențialele din 1992. A fost o  sinteză elocventă a înțelepciunii dovedite în timp a doctorilor în imagine: faptul că o economie puternică îl ajută pe cel care deține funcția iar una slabă, pe rivalul său. Atunci când Clinton l-a atacat pe George H.W. Bush în 1992, salariile reale stagnau. Șomajul a atins un vârf cu doar luni înainte de alegeri-și, desigur, Bush nu a mai câștigat un al doilea mandat. Cele circa 2.000 de studii despre „votul economic” efectuate de atunci au transformat intuiția institutelor de sondaj în literă de lege politică. O analiză pe un segment reprezentativ la nivel național efectuată de Larry Bartels de la Universitatea Vanderbilt, concentrându-se pe perioada 2007-2011, arată că fiecare punct procentual suplimentar de creștere a PIB în cele patru trimestre dinaintea unor alegeri era asociat cu o creștere de 1% în cota de voturi a partidului celui aflat la putere.

Politica s-a schimbat însă. Azi, cele mai aprinse dezbateri se referă la probleme de identitate și de cultură- deschiderea față de imigranți sau comerțul liber; atitudinile față de avort sau de bîile pentru persoanele trans-gen. Oare economia a încetat să mai conteze pentru alegători?

Adesea, se pare că da. O analiză efectuată de The Economist la începutul acestui an, de pildă, arată că în America, corelația dintre încrederea consumatorilor și cota de aprobare publică a președintelui s-a năruit. Există semne ale aceleiași tendințe și în alte țări bogate. Boris Johnson, prim ministrul Conservator al Marii Bratanii, a încercat să transforme alegerile generale din 12 decembrie într-o problemă de identitate, apelând la agelătorii Brexit care vor să „reia controlul” de la o elită distantă. La Dudley North, o circumscripție marginală din Midlands, corespondentul care vă scrie acum a fost izbit de încrederea partidului Coservator că va prelua mandatul de la partidul Laburist din opoziție. Într-o zonă săracă, de alegători pro-Brexit, aceștia îl sprijină pe privilegiatul domn Johnson deoarece el le-a promis că va duce Brexitul până la capăt. Nimeni nu vorbește despre recenta trecere razantă a țării prin recesiune.

Starea economiei trebuie să conteze încă in extremis: oare rata de popularitate a Președintelui Donald Trumps-ar mai menține, dacă șomajul s-ar prăbuți de la 4% la să zicem, 20%? Dar vechile reguli practice despre ciclul de afaceri și schemele de vot sunt înlocuite acum cu un nou narativ. Acesta spune că urcușurile și coborâșurile înregistrate de PIB sau de salarii contează mai puțin în alegeri, decât odinioară. În schimb, factorii economici care le definesc sentimentul de identitate al oamenilor contează mai mult- și ar putea să contribuie la explicarea deviațiilor spre populism din multe locuri. Doi dintre aceștia sunt mai semnificativi. Primul este sentimentul de insecuritate care însoțește globalizarea, Al doilea este frustrarea legată de costurile uriașe ale locuințelor.

Creșterea rapidă a comerțului global în anii 90 și 2000 a adus mari beneficii economice, dar i-a și speriat pe unii alegători, care vor acum să încetinească ritmul schimbărilor. Italo Colantone și Piero Stanig, ambii de la Universitatea Bocconi din Milano, studiază rezultatele alegerilor din 5 țări europene. Ei au descoperit că zonele unde există o concurență mai mare din partea importurilor din China vor vota cu preponderență mai mare pentru partide naționaliste.

Roboții îi neliniștesc și ei pe mulți oameni. Un studiu din 2018 de Carl Benedikt Frey, Thor Berger și Chinchih Chen, toți de la Universitatea Oxford, se concentrează pe nelinițtea provocată de schimbările tehnologice din America. Chiar după ce se scot din ecuație alți actori (inclusiv nivelurile de educație și expunerea la importurile din China), zonele cele mai afectate de utilizarea roboților aveau cele mai mari probabilități de a vota pentru Trump, candidatul outsider din 2016. Într-un exercițiu de raționament pe care doar un economist l-ar putea imagina, lucrarea sugerează că dacă ritmul automatizării ar fi fost mai lent înainte de alegerile din 2016, statele Michigan, Pennsylvania și Wisconsin ar fi votat pentru Hillary Clinton.

O serie întreagă de noi cercetări au atras atenția, între timp, asupra consecințelor politice ale pieței imobiliare. O casă este cea mai mare investiție pentru majoritatea oamenilor, așa că modificare valorii sale determină satisfacția cu statu-quo-ul. Proprietarii de care din zonele unde piața imobiliară este vibrantă se simt mai bogați decât cei unde este plată. Piața imobiliară afectează și modul în care oamenii percep libertatea personală. Cei care locuiesc într-o zonă cu prețuri joase ale caselor ar putea să se simtă prinși în capcană, deoarece ei ar trebui să se lupte ca să își permită să se mute undeva unde piața este mai vibrantă. Acest tip de efecte ar putea să se fi consolidate în ultimele decenii, deoarece în multe țări dezvoltate, falia dintre prețul caselor din zonele cele mai bogate și cele mai sărace a crescut.

Ben Ansell de la Universitatea Oxford și David Adler de la European University Institute au analizat datele din referendumul pe Brexit din 2016 și ale alegerilor prezidențiale din Franța din anul următor. După ce au controlat factori precum demografia și salariile, ei au descoperit că într-o zonă unde prețurile caselor se triplaseră în termeni nominali, proporția voturilor împotriva Brexit a fost cu 16 puncte procentuale mai mare decât în zonele fără nicio schimbare. În mod similar, zonele din Franța cu prețuri mari la imobiliar ar fost înclinate să îl aleagă pe Emmanuel Macron, ș nu pe candidata de extremă dreapta, Marine Le Pen. Alte studii ale lui Ansell și ale altora arată că zonele cu prețuri în scădere la imobiliar tind să înregistreze un spijin crescând pentru populiști, cum sunt Partidul Poporului din Danemarca, Partidul Finlandezilor, și Democrații din Suedia. În termeni simpli, un proprietar de casă din Notting Hill, Saint-Germain-des-Prés sau Östermalm va sprijini foarte probabil candidați din „establishment.”

Simt cum se mișcă pământul

Vechea relație directă dintre ciclul economic și alegeri ar putea să revină totuși. Dar implicațiile noilor cercetări sunt că sprijinul pentru populism este o trăsătură cu rădăcini mai adânci a economiilor occidentale. Percepția oamenilor despre amenințarea din partea importurilor ieftine sau a roboților, sau de a fi prinși în capcana unor prețuri imobiliare mari, nu se va schimba peste noapte. Guvernele vor trebui să găsească modalități de compensare a celor care pierd de pe urma schimbărilor radicale din economie, și să facă prețul caselor mai accesibil.  Alegătorilor le pasă mai puțin acum decât odinioară de impactul imediat al economiei asupra portofelului lor. Dar le pasă mai mult decât oricând de modul în care economia le definește identitatea – sentimentul lor de securitate, și libertatea lor. ■

Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie din ediția tipărită a The Economist, sub titlul “Can’t buy me love” (Nu pot să-mi cumpăr dragostea)