Ministerul Finanțelor le-a propus joi primarilor din marile orașe, nemulțumiți de alocările bugetare, o cotă de 60% din impozitul pe venit, cu condiția preluării cheltuielilor sociale, care ar fi de circa 6,4 milioane de lei.
Primarii, reprezentați la negocieri de Asociația Municipiilor din România, au respins, însă, propunerea Finanțelor. Ei i-au trimis premierului Viorica Dăncilă o scrisoare în care îi cer ca guvernul să susțină integral, din bugetul de stat, sistemul de protecție a copilului și persoanelor cu dizabilități. Ei au mai cerut și acces la proiectul de buget pe 2019 și au spus că se vor adresa parlamentului.
”Noi nu suntem niște fraieri care nu înțelegem cifrele și nu înțelegem legile și cam cum circulă banii. Nu cerem decât să nu ne fie afectate bugetele, ca pondere în buget, în bugetul național, referitor la anul 2017, când oricum era foarte mic, pentru că în 2010 au mai fost tăiate o dată bugetele locale. Ca să știm despre ce discutăm”, a spus în urmă cu o zi primarul PSD de la Sectorul 3 Robert Negoiță, după încă o rundă de negocieri eșuate la guvern.
Primarii au acuzat guvernul că a tăiat din sumele strânse de primării și că a lăsat administrația locală în imposibilitatea de a funcționa. Ei reproșează guvernului că nu au fost consultați atunci când s-a discutat acest buget și că au aflat pe surse că guvernul ar urma să le acorde o cotă de doar 45 % din impozitul pe venit către bugetele locale. Și anul trecut, primarii au cerut 60% din banii din impozite, după ce au constatat că vor avea bugetele reduse pentru că impozitul pe venit a scăzut de la 16% la 10%. De la Guvern, însă, li s-a promis că vor primi ”compensații”. Pe de altă parte, ei au recunoscut că o mare parte din fondurile care le sunt alocate se duc pe cheltuielile cu salariile, care au fost majorate anul trecut. Printre cei nemulțumiți se află și primarul PSD al Capitalei, Gabriela Firea care a acuzat guvernul că a făcut un ”buget electoral”.