Guvernul olandez a anunțat astăzi că este în negocieri cu 250 de companii privind mutarea sediilor din Marea Britanie în Olanda, în contextul ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană.
Pe parcursul anului 2018, peste 40 de companii sau filiale au fost mutate din Marea Britanie în Olanda, împreună cu 1.923 de locuri de muncă, potrivit Ministerului pentru Afaceri Economice.
Raportul a menționat banca japoneză de investiții Norinchukin, compania TVT Media, companiile MarketAxess și Azimo și clubul de asigurări P&I UK. „În 2019, mai multe companii, inclusiv Discovery Channel și Bloomberg, și-au anunțat deja intenția de a investi în Olanda în urma Brexitului“, a mai informat Ministerul.
Luna trecută, Sony a anunțat că își va muta sediul central din Europa la Amsterdam, după ce rivalul său Panasonic s-a mutat deja în capitala Olandeză, relatează The Guardian.
În timp ce premierul olandez, Mark Rutte, a spus recent că nu vede Brexit ca pe o oportunitate de afaceri, numeroase țări precum Irlanda, Franța, Germania, Belgia sau Luxembourg au făcut demersuri pentru a capitaliza actuala situație, în urma referendumului care a decis ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Băncile care doresc să servească piața Uniunii Europene au obligația de a-și menține operațiunile într-un stat membru, în timp ce televiziunile sau posturile de radio ce transmit în spațiul comunitar au nevoie de o licență obținută, de asemenea, de la o țară membră. În acest context, BBC ia în calcul deschiderea unui sediu internațional în Belgia.
Franța a identificat aproximativ 50 de companii, inclusiv din domeniile auto și farmaceutic, pe care va încerca să le convingă să-și mute activitățile pe teritoriul său. Luna trecută, președintele francez, Emmanuel Macron, a găzduit un summit la care au participat peste 140 de oameni de afaceri, inclusiv șefi ai unor companii cu participare britanică majoră, cum ar fi Goldman Sachs, Google sau Siemens.
În majoritate, cele 250 de companii aflate în negocieri cu Guvernul olandez sunt britanice, însă printre ele se numără și companii americane sau asiatice. Conform estimărilor, numărul companiilor ce se vor muta din Marea Britanie va crește în perioada următoare.