Italian Premier Giuseppe Conte, left, and Economy Minister Giovanni Tria sit during the vote of confidence on the budget law at the Italian lower chamber in Rome, Saturday, Dec. 29, 2018 . (Fabio Frustaci/ANSA via AP)

Rămânerea în urma

Ediția tipărită | Finanțe și economie 2 februarie 2019

ITALIANU se laudă cu o performanță economică strălucită. Creșterea PIB a rămas în urma mediei din zona euro în fiecare an după 1999. În ciuda unei performanțe decente în 2016-2017, economia trebuie încă să își recâștige suflul pierdut în timpul crizei de acum un deceniu și al panicii bancare interne de câțiva ani mai târziu.

Acum, chiar și modesta sa refacere pare să fi intrat în marșarier. Cifrele publicate pe 31 ianuarie arată că Italia a alunecat în recesiune în a doua jumătate a anului 2018. Economia s-a contractat cu 0,2% în ultimul trimestru al lui 2018, a doua contracție consecutivă (vezi graficul). Cauzele sunt atât interne, cât și externe. Probabil că ele vor reduce economia și în acest an și vor înrăutăți o poziție fiscală deja încărcată.

Zona Euro – mai ales Germania – și-a pierdut vigoarea, pe măsură ce comerțul global a încetinit. Italia nu a rămas imună. Exporturile au crescut cu aproape 6% în 2017, dar Loredana Federico de la banca UniCredit consideră că probabil au crescut cu aproape 1% anul trecut. Giada Giani de la Citigroup, altă bancă, spune că soarta economiei Italiei este legată de cea a Germaniei, parțial datorită lanțurilor de aprovizionare integrate pentru producție. Declinul producției industriale din Germania probabil că s-a extins la Sud. (PIB-ul Germaniei a scăzut mai puternic decât cel al Italiei în al treilea trimestru din 2018, deși o parte din această scădere a fost provocată de o oprire temporară a producției auto din cauza noilor standarde privind emisiile poluante.)

Recesiunea Italiei este, în parte, și de sorginte internă. În septembrie 2018, guvernul său populist a anunțat planuri pentru bugetul pe 2019 care sfidau regulile fiscale ale Uniunii Europene. Pe măsură ce disputele cu Bruxelles-ul se amplificau, costurile împrumuturilor guvernamentale au crescut abrupt. Tensiunile s-au domolit în cele din urmă, în decembrie, când guvernul a fost de acord să meargă pe un deficit mai mic, mai ales prin amânarea planurilor sale de a spori cheltuielile. Deși diferența dintre randamentele la obligațiunile guvernului Italiei și cele ale Germaniei, de port sigur, a scăzut de la vârful ei, ea este mai mare decât era cu un an în urmă.

Instabilitatea a avut un cost economic. Un sondaj în rândul băncilor efectuat de Banca Centrală Europeană (BCE) arată că în al patrulea trimestru din 2018, băncile italiene au fost mai precaute cu cei cărora le acordau împrumuturi, chiar în contextul în care standardele creditelor din alte țări mari din Zona Euro se relaxau. Asta ar putea să reflecte costuri mai mari de finanțare. Banca Italiei, banca centrală națională, se așteaptă ca creșterile în randamentele obligațiunilor suverane să împingă în sus costurile companiilor italiene cu un punct procentual în următorii trei ani. Olivier Blanchard și Jeromin Zettelmeyer de la Institutul Peterson pentru Economie Internațională, un think-tank, estimau în octombrie că astfel de efecte ale pieței financiare vor contracara, probabil, stimulentele măsurilor fiscale guvernamentale.

Aceste forțe interne și externe au efecte economice similare, remarcă Nicola Nobile de la Oxford Economics. Ele zdruncină încrederea companiilor și a gospodăriilor, făcându-le să își amâne cheltuielile. Măsurătorile sentimentului investitorilor descriu neîncrederea. Banca Italiei remarcă faptul că proporția firmelor care se așteaptă să sporească investițiile în 2019 a scăzut. Economiștii și-au declasificat prognozele pentru 2019 în privința creșterii PIB. FMI se așteaptă la o creștere de 0,6% în 2019, în scădere față de prognoza sa de 1% din octombrie. Nobile și Giani au emis o prognoză mai sumbră, de 0,2-0,3%.

Observatorii BCE cred că banca ar putea prelungi operațiunile sale țintite de refinanțare pe termen lung. Programul, care le oferă băncilor finanțări ieftine în schimbul împrumuturilor către firme și gospodării, ar putea să contribuie la relaxarea condițiilor de creditare din Italia. Dincolo de asta, opțiunile de politică sunt limitate. BCE va mai injecta stimulente doar în contextul unei încetiniri mai extinse mai degrabă, decât al uneia limitate la Italia. Și oricum, orice relaxare ar putea fi prea mică pentru a contracara recesiunea tot mai profundă a Italiei.

Guvernul Italiei se găsește acum cu spatele la zid. Slăbiciunile economice îi înrăutățesc poziția fiscală. Datoria publică, deja la 132% din PIB, ar putea să crească și mai mult. Deficitul bugetar va depăși probabil ținta guvernului de 2% din PIB. Această poziție fiscală deteriorată ar putea, la rândul ei, să îngreuneze sarcina guvernului de a stimula economia. Dacă Comisia Europeană va decide că Italia i-a încălcat regulile fiscale, orice cheltuială suplimentară va provoca noi dispute. Iar episodul de anul trecut a arătat că planurile de cheltuieli masive pot să fie contraproductive, dacă piețele sunt panicate. Guvernul Italiei ar trebui să convingă atât Bruxellesul, cât și investitorii că cheltuielile suplimentare pot ajuta economia să crească. Până atunci, Italia se va târî.


Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Temeri tot mai mari”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele