OMV Petrom, profit net mai mare cu 44%

0
28
Foto: GettyImages/Guliver

Profitul net al OMV Petrom a crescut cu 44%, în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, până la 2,66 miliarde de lei, conform datelor anunțate miercuri.

În aceeași perioadă, vânzările OMV Petrom au crescut cu 13%, până la 16,1 miliarde de lei,.

OMV Petrom și-a crescut, în primele nouă luni ale acestui an, cu 25% rezultatul din exploatare CCA, excluzând elementele speciale, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, până la 3,37 miliarde de lei, segmentul Upstream având cea mai mare contribuție.

„În primele nouă luni ale acestui an, OMV Petrom a beneficiat de îmbunătățirirea prețurilor mărfurilor tranzacționabile și de creșterea cererii de energie electrică”, au subliniat reprezentanții companiei.

Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale al segmentului Downstream a fost de 1,2 miliarde de lei, o scădere de 15%, față de aceeași perioadă a anului trecut.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele