Ooofff, viața mea!

68
6 minute de lectură

Mergem mai departe în căutarea înțelepciunii și scormonim după citate celebre ale oamenilor care au ridicat din chirpici lumea așa cum ne putem noi astăzi bucura de ea. Trebuie să fiți avertizați că aceste citate sunt gestionate de cetățeni de multe ori prea puțin pregătiți în a înțelege valoarea spirituală a marilor autori din care extrag vorbe și e foarte posibil ca unele dintre ele să fie scoase cu forța din context sau chiar să fie replici ale unor personaje și nu opinii ale autorilor. Dar în final, bucuria întâlnirii cu înțelepciunea, fie ea și ridicolă sau hilară, e prea mare ca să ne abținem. Vorbim astăzi despre viață. Ce este ea și ce vrea de la noi. Întrebare pe care și-au pus-o nu doar marii filosofi, ci și oameni care se îmbracă second-hand.

Cronicarul Miron Costin bocește soarta omului într-un simpatic poem „Viața lumii” în care preia teme din psalmii biblici ai lui David și din eseurile pesimiste ale Eclesiastului:
„A lumii cântu cu jale cumplită viiață, Cu griji și primejdii cum iaște și ața.”
Pricepem că viața e ceva care predispune la jale, cu multe griji și primejdii. Dar nu înțelegem de ce e comparată cu o ață. Sigur, e fragilă și se poate rupe din te miri ce. Dar ce griji poate avea o ață? Are ața copii care dau evaluarea națională? A fost dată afară de la serviciu și nu-și găsește job? A dat Parlamentul European vreo rezoluție împotriva ei? Nu. Dar cronicarul nostru, altminteri om destoinic, pare să fi fost încântat de faptul că poate versifica și a uitat un pic de logica textului.
Peste ceva vreme, mai înțelept, Dimitrie Cantemir pune lucrurile la punct în „Istoria Ieroglifică”:
„A lumii cântu cu jale cumplită viiață, Că se rupe și se trece ca cum ar fi o ață.”

Ei bine, așa da! Așa înțelegem.

Ieșim din România și o luăm teleleu prin Europa unde îl găsim pe marele poet francez Arthur Rimbaud fiind de părere că „Viața e o “c^%$@” cu moravuri lăsate deoparte”. E posibil ca această idee plină de miez să-i fi venit din cauză că l-a părăsit o domnișoară pentru un alt cetățean care nu consuma nici alcool, nici droguri. Se știe că Rimbaud n-ar fi votat la referendumul pentru redefinirea familiei. Din simplul motiv că n-a ezitat să i-o strice pe cea a unui alt mare poet, Paul Verlaine. Și să nu credeți că i-a sedus nevasta. Nu, l-a sedus pe Verlaine, cu care a avut o relație vreme de doi ani. E greu de spus aici cine e “c^%$@”. Decât să-l despartă pe ăla de soție și de copil, mai bine s-ar fi apucat să scrie despre păsărele dacă păsăricile l-au dezamăgit.

Un alt mare seducător francez, Guy de Maupassant, spune că „Viața nu-i niciodată chiar atât de bună, dar nici chiar atât de rea pe cât pare”. O afirmație care, dacă ar fi fost făcută de cântărețul Florin Salam, ne-ar fi produs chiar o lacrimă de admirație. Dar, venind din partea unui stimabil scriitor francez, ne derutează. Dacă nu e nici bună, nici rea, atunci cum e? Pare constatarea unui manelist. Nu e nici nașpa, nici marfă. E cam de cacao! Maupassant a murit nebun, dar nu din cauza acestei afirmații stupide, ci de sifilis.

Ne ducem la preferatul nostru, Antoine de Saint-Exupery. „Viața nu este nici simplă nici complicată, nici limpede nici mohorâtă, nici contradictorie nici coerentă. Este – și atâta tot.”
Sigur, dacă ar fi să ne coborâm la nivelul lui Exupery, am putea să spunem și noi că viața este până când nu mai este. Dar ce te faci atunci când este? Te apuci să scrii fonfleuri pseudofilosofice și sa înduioșezi o armata de amatori de locuri comune bățos lacrimogene? Poate că asta e viața. Să-i faci pe proști să creadă că ești deștept și să-i convingi să te urmeze în gândirea ta profund cretină făcându-i și mai proști ca să ieși tu în evidență.

Ne întoarcem în România. „Viața este o ciudată comedie care amestecă împreună și dureri, și bucurii, punând lacrimi lângă zâmbet, punând zâmbet lângă plâns”, zice Alexandru Macedonski. Trecem peste redundanța pe care o putem clasifica drept licență poetică. Macedonski nu era un scriitor prost. Din nefericire pentru el, astăzi mai trăiește doar prin melodia Mirabelei Dauer „Veniți, privighetoarea cântă!” compusă după poemul lui intitulat „Noapte de mai”. Era în schimb nefiresc de frustrat și capabil de o ură fenomenală. Când și-a dat seama că Eminescu și Caragiale erau infinit mai talentați decât el, a făcut tot posibilul să-i scoată din joc. Cu Caragiale i-a ieșit. Cu Eminescu, care avea protecția lui Maiorescu, nu. În realitate, Macedonski era un om nefericit care, iată, credea că viața e o comedie. Care „amestecă împreună” (deci și ușor agramat, nu auzise de pleonasm, își închipuia că lucrurile se pot amesteca și separat, nu doar împreună) dureri și bucurii. Probabil că el, ca să facă sarmale, amestecă carne de porc cu carne de porc. Cacofonia e intenționată.

Încheiem în notă vesela cu un citat din Bob Marley: „Viața este un drum mare cu multe semne.” Deci drumul nu e nici lung, nici lat. E mare. Pe Marley îl înțelegem. După trei, patru țigări speciale e limpede că drumul se mărește și apar și semnele. Obligatoriu dreapta, sens unic, parcarea interzisă, curbă periculoasă. Pe unde o iei? Ziceți și dumneavoastră, n-are dreptate? Asta e viața!

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele