Istanbulul se ridică împotriva unui tiran

Ediția tipărită / Lideri 29 iunie 2019

DE-A CE CREDEA el că se joacă? Atunci când președintele autocrat al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a întărit organismul de monitorizare a alegerilor din țara sa, permițându-i să anuleze rezultatul unor alegeri de primar pe care partidul său le-a pierdut în martie, aceasta părea o gafă evidentă. Cu siguranță, s-au gândit mulți observatori, oamenii din Istanbul vor fi furioși din cauza anulării voturilor lor și se vor aduna în număr și mai mare decât înainte ca să îl sprijine pe omul opoziției, Ekrem Imamoglu. Doar dacă, desigur, Erdogan nu avea un plan sinistru în mânecă pentru a falsifica noile alegeri.

Nu a avut – sau, cel puțin, nu unul suficient de îndrăzneț care să facă față modului în care alegătorii din cel mai mare și mai bogat oraș al Turciei i-au acordat o victorie categorică challengerului, în 23 iunie, cu 54% la 45%, mult mai mult decât marja anterioară, subțire, de 0,2%. Democrația, deși suferindă în Turcia, nu este moartă.

Tăria lui Imamoǧlu e greu de exagerat. A te opune regimului represiv al lui Erdoǧan poate fi periculos. Zeci de primari kurzi au fost închiși, la fel ca zeci de mii de oameni, mulți dintre ei nevinovați, pe care Erdoǧan îi suspectează de implicare sau sprijin pentru lovitura de stat eșuată din 2016, care a fost pusă la cale de membri ai mișcării Gülen.

Drumul pe care îl are de străbătut Imamoǧlu este împânzit de obstacole. Erdoǧan se va teme, fără îndoială, că un primar de succes la Istanbul va atrage sprijin. Oamenii vorbesc deja despre noul om ca adversar la președinție. Nu în ultimul rând, pentru faptul că Erdoǧan a pășit pe același drum, folosindu-și mandatul scurt de primar al Istanbulului din anii ʼ90 ca trambulină pentru puterea națională.

Acele zile sunt demult apuse pentru Erdoǧan. Oamenii din Istanbul au arătat clar că vor o schimbare. Președintele a devenit un risc pentru țara sa. Reprimarea disidenților a otrăvit relațiile cu UE și a distrus oportunitățile unui comerț și ale unor investiții mai intense între Turcia și uriașa și bogata economie din vecinătate. Decizia sa, reconfirmată luna aceasta, de a continua achiziția de tehnologie de apărare aeriană din Rusia a înfuriat America, cel mai important aliat NATO al Turciei. Temându-se că Rusia va profita de acord pentru a-și testa sistemele de detectare pe avioanele de spionaj americane, învățând astfel cum să le facă față, America a suspendat livrarea de avioane către Turcia și nu mai antrenează piloți turci.

Dacă președintele Donald Trump nu va acorda o derogare, sunt posibile alte sancțiuni. Acestea vor afecta economia Turciei, care este deja fragilă, în mare parte din cauza președintelui însuși. Economia turcească a ieșit, la începutul acestui an, dintr-o scurtă recesiune, dar se așteaptă să intre curând într-o recesiune dublă. Lira turcească a pierdut 40% din valoarea sa în ultimii doi ani, din cauza unui boom al creditelor care a fost lăsat să scape de sub control. Președintele insistă că ratele înalte ale dobânzilor ar face să crească inflația – o viziune excentrică pe care economiștii o resping ca nefondată. Inflația fluctuează în jurul valorii de 20%. Erdoǧan nu va primi, probabil, sfaturi consistente de la ministrul său de finanțe, care se întâmplă să fie ginerele său.

Guvernul central îi va face, probabil, viața dificilă lui Imamoǧlu. Dat fiind că partidul AK, de guvernământ, controlează 25 din cele 39 de districte din Istanbul și are o majoritate în adunarea municipală, asta nu va fi ceva greu de făcut. Erdoǧan ar putea să se amestece în finanțările pentru Istanbul, să îl îngroape în birocrație pe Imamoǧlu sau chiar să găsească un pretext juridic pentru a-l judeca. Președintele ar face bine să îl lase în pace. Orice atinge Istanbulul, centrul comerțului și al turismului din Turcia aduce atingere întregii țări.

Rămâne faptul că Erdogan este la putere. El a câștigat alegerile prezidențiale de anul trecut cu o majoritate solidă, iar partidul său, AK, împreună cu aliații săi naționaliști conservatori, MHP, domină parlamentul. Alte alegeri nu se vor mai organiza decât peste patru ani. Pe termen scurt, schimbările vor trebui să vină din interiorul AK. Există unele semne de schimbare. Abundă zvonurile că fostul președinte, Abdullah Gül, și Ahmet Davutoglu, un fost prim-ministru, plănuiesc să își creeze propriul sau propriile partide, desprinse din AK. Succesul lui Imamoglu ar trebui să le întărească hotărârea.

Acest articol a apărut în secțiunea Lideri din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Democrația mușcă din nou”