Acordul propus pentru Brexit este destul de diferit de orice a fost susținut înainte de referendumul din 2016
ÎN MOMENTUL ÎN CARE mergeam la tipar, pe 17 octombrie, prim-ministrul britanic Boris Johnson și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au anunțat că s-a ajuns la un acord pentru Brexit. Orice acord realizat la Bruxelles ar mai trebui aprobat totuși de certăreața Cameră a Comunelor, care a respins acordul realizat la finele anului trecut și care poate torpila și oricare acord viitor. Cu toate acestea, noua – și bine-venita – dispoziție a ambelor părți de a face un compromis sugerează că, orice s-ar putea întâmpla în zilele următoare, șansele unui exit haotic, fără un acord, s-au micșorat considerabil.
Asta este o ușurare pentru toate părțile și mai ales pentru Marea Britanie, care ar fi suferit cel mai mult de pe urma unei ieșiri catastrofale. Totuși, nu este vremea pentru a sărbători. Contururile proiectului de acord care au fost date publicității la începutul summitului european erau destul de sumbre pentru Marea Britanie. Entuziasmul privind perspectiva de „a avea Brexit-ul făcut” în fine, așa cum zice Johnson, nu ar trebui să pună în umbră faptul că acordul propus de el ar fi prost pentru economie, prost pentru uniune, și nu ar prea reflecta ceea ce au sprijinit cu o mică majoritate alegătorii în referendumul de acum mai mult de trei ani.
Acordul care pare să prindă contur este mai prost din punct de vedere economic pentru Marea Britanie decât cel negociat de Theresa May anul trecut. El ar elimina înțelegerea nepopulară privind „plasa de siguranță irlandeză”, scoțând total Marea Britanie din uniunea vamală a UE, și eliminând promisiunea de a menține alinierea de reglementare cu blocul european. Asta ar ridica bariere comerciale cu ceea ce este de departe cel mai mare partener al Marii Britanii, dacă lucrurile nu se schimbă în mod dramatic în scurta perioadă de tranziție. Pe răstimp de zece ani, acordul lui Johnson ar reduce comerțul total al Marii Britanii cu circa 13% și i-ar face mai săraci pe oameni cu circa 6%, sau cu £2.000 ($2,560) pe an, decât ar fi fost altminteri, conform unei estimări. Asta este cu aproape o treime mai mult decât impactul pe care l-ar fi avut lovitura dată de acordul doamnei May.
Acordul lui Johnson ar stabili, într-adevăr, și o graniță vamală între insula Marii Britanii și Irlanda de Nord. Nu numai că asta ar îngreuna viața pentru afacerile din regiune, una dintre cele mai sărace din Regatul Unit, dar ar risca și să inflameze tensiunile sectare, la fel cum ar fi făcut o graniță între Nord și Sud. Acordul de pace din Vinerea Mare din 1990 se baza pe ideea că cei din Irlanda de Nord se pot simți parte egală din Marea Britanie sau Irlanda, sau ambele. Ridicarea unei bariere vamale în Marea Irlandei ar zdruncina acel acord.
Și nici nu este aceasta singura parte din uniune care se desprinde. După referendumul pentru Brexit, a crescut sprijinul pentru independență în Scoția, unde sondajele îl pun acum la 50% și în creștere. Partidul Național Scoțian de guvernământ crede că se va da undă verde pentru un al doilea referendum pentru independență, peste doi ani. Unul mai recent, din 2014, a avut un scor neconfortabil de strâns. Brexitul, împotriva căruia scoțienii au votat covârșitor, ar putea foarte bine să încline votul următor în cealaltă direcție. Între timp, chiar și în Țara Galilor, de mult cel mai mulțumit membru al Uniunii, independența s-a strecurat din nou pe agendă. Un sondaj recent arată că 40% dintre galezi ar ieși bucuroși din Marea Britanie, dacă asta ar însemna că pot rămâne în UE după Brexit.
S-ar putea ca pe alegătorii englezi să dorească atât de mult să se elibereze de Europa, încât să vadă toate astea ca pe un preț rezonabil. Trei ani de negocieri nefericite au făcut ca toată lumea să vrea să se termine odată cu povestea asta. Poate că majoritatea sunt gata să piardă vreo două mii de lire sterline pe an. Și o națiune sau două. Dar există un risc serios că alegătorii nu mai vor asta. Acordul propus de Johnson implică un cost economic și constituțional mult mai usturător decât orice plan care a fost vânturat când li s-a cerut părerea în 2016. Majoritatea sondajelor de opinie sugerează că o majoritate a alegătorilor s-au calmat de atunci la ideea de Brexit și, dacă li s-ar da opțiunea, ei ar vota acum să rămână. E o veste bună că s-a ajuns la un acord. Dar nu ar fi un triumf al democrației dacă acesta ar fi implementat fără a fi mai înainte supus unui vot popular de confirmare.
Acest articol a apărut în secțiunea Lideri din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Dincolo de summit”
