Părinții ar putea avea zile libere plătite în situația închiderii școlilor din cauza vremii

56
2 minute de lectură

Senatul a adoptat, miercuri, un proiect care prevede acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decise de către autorități.

Propunerea legislativă privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ a fost adoptată în plenul Senatului cu 64 de voturi „pentru”, trei voturi „împotrivă” și 19 abțineri.

„Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt arondați, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu”, prevede articolul 1 al proiectului legislativ. Mai departe, măsura indică și că „Prevederile se vor aplica părinților ai căror copii au vârsta de până în 12 ani, înregistrați în cadrul unei unități de învățământ și părinților copiilor cu dizabilități înregistrați în cadrul unei unități de învățământ”.

Zilele libere plătite se vor acorda la cerera unuia dintre părinți, respectiv a tutorelui legal, în cazul familiilor monoparentale. Prevederile se aplică pe baza unei declarații pe propria răspundere, semnată de către ambii părinți, cu excepția familiilor monoparlamentale, depusă la angajator de către părintele care va supraveghea copilul în perioada menționată.

Inițiatorii, mai mulți parlamentari PSD-ALDE, propun ca zilele libere plătite să fie acordate pe toată perioada în care autoritățile decretează închiderea unităților de învățământ. Senatul a adoptat propunerea legislativă în calitate de primă Cameră sesizată, Camera Deputaților fiind decizională.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele