Partidul Socialist Bulgar, principala formațiune de opoziție, a hotărât să se retragă din Parlamentul de la Sofia, susținând că recentele modificări ale legislației electorale subminează garanțiile privind organizarea de alegeri corecte, informează Mediafax.

Potrivit liderului socialiștilor bulgari, Kornelia Ninova, legislația a fost făcută „în interesul companiilor și oligarhilor și aranjamentelor de partid, în culise, numai în interesul anumitor partide“.

Liderul socialiștilor a mai afirmat că partidele din cadrul coaliției de guvernare au trecut prin Parlamentul de la Sofia „modificări ale legislației electorale care încalcă legea, libertatea de alegere a cetățenilor bulgari și garanțiile pentru alegerile corecte (…) pentru a ajusta regulile în interesul Guvernului“.

Partidul Socialist Bulgar controlează 79 din cele 240 de locuri din Parlament, astfel că decizia de retragere ar putea cauza dificultăți în asigurarea cvorumului necesar pentru adoptarea de legi.

Rata de încredere a cetățenilor bulgari în Parlamentul de la Sofia a scăzut la 8% în decembrie, potrivit unui sondaj realizat de compania Alpha Research.

Decizia de retragere a fost luată de Biroul Național al Partidului Socialist Bulgar, cu 74 de voturi pentru, 33 împotriva și 3 abțineri.

Socialiștii au pus o serie de condiții pentru a reveni în Parlament, inclusiv alegerea unei noi comisii electorale centrale, scăderea pragului pentru votul preferențial și o nouă dezbatere cu privire la introducerea de aparate de vot.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele